Cu luna aprilie care ne bate la ușă ne gândim și la conferințele dezvoltatorilor Google, Microsoft și Apple din acest an - show-uri care de obicei au loc în perioada mai-iunie și unde companiile gigant își prezintă principalele noutăți, cu accent pe software, cu toate că uneori mai apar și produs hardware. De curând am aflat că Google I/O are loc în perioada 11-12 mai, iar acum descoperim și când plănuiește Microsoft propria sa conferință.
Vorbim despre Build 2022 aici care va avea loc în perioada 24 - 26 mai. Microsoft a început deja să trimită invitațiile, cu mențiunea că vom avea de-a face cel mai probabil cu o conferință organizată în mediul virtual, o abordare pe care și Google o va adopta se pare.
Deși nu avem încă programul conferinței Microsoft Build 2022, se așteaptă ca structura să fie similară cu cea a edițiilor anterioare, cu un show keynote de deschidere în care va avea loc o prezentare susținută de CEO-ul Microsoft, Satya Nadella. Principalele noutăți vor fi așadar anunțate în prima zi, pe 24 mai și ne vom axa pe funcții din Windows, Edge, Azure și Visual Studio.
Până când vom avea ceva leak-uri asociate acestor noutăți, ar fi interesant de precizat faptul că distribuția lui Windows 11 a stangat în ultimul timp, OS regăsit la nivel global pe 19.4% dintre PC-urile Microsoft la data de 29 martie.