Statul francez stimulează tot mai mult achiziţiile şi utilizarea de automobile electrice, scăzând la doar 40 de euro pe lună închirierea unui astfel de vehicul. Francezii au introdus ceea ce s-ar numi "social leasing", adică dau posibilitatea chiar şi celor cu venituri limitate să aibă acces la maşini "verzi".
Iniţiativa vine chiar de la preşedintele francez Emmanuel Macron şi doreşte democratizarea vehiculelor electrice. Iniţial ţinta era de 100 de euro pe lună, dar acum s-a ajuns la doar 40. Pentru a te putea înscrie în program trebuie să nu ai venituri anuale mai mari de 15.400 de euro. Nu trebuie să depui vreun avans, ceea ce sună cu atât mai bine.
Programul debutează pe 1 ianuarie 2024 şi face parte din iniţiativa mai largă a lui Macron de a produce 1 milion de maşini electrice până în 2027. Modelele de maşini vizate de program sunt Renault Twingo E-Tech, care e oferită la 40 de euro pe lună, acoperind mentenanţa, asistență şi încărcare gratuită pentru 6 luni.
Fiat 500e este oferit la 89 de euro pe lună, Peugeot E-208 la 99 de euro, iar Opel Corsa-e la 94 de euro. Citroen e-C3 face parte de asemenea din lineup, disponibilă pentru 54 de euro pe lună. Mai sunt şi alte criterii pentru a califica pentru acest program o distanţă minimă de kilometri călătoriţi pe an şi o anumită distanţă faţă de locul de muncă.
Contractul ține 3 ani şi acoperă şi asigurări pentru situaţii neprevăzute. La final de program participanţii pot decide să cumpere maşina, la preţ redus. Între 4 şi 5 milioane de francezi sunt eligibili, dar doar 20.000 au acces din 2024. Cum vi se pare programul? Credeţi că ar prinde şi la noi?