O categorie de produse care s-a bucurat de un succes uriaș pe timp de companie a fost și cea a căștilor wireless TWS, purtabile care vor întregistra vânzări uriașe pe parcursul acestui an. Prin intermediul unei analize Counterpoint Research aflăm că în 2021 vor fi livrate aproximativ 310 milioane de perechi de căști wireless TWS, o creștere de 33% raportată la numărul de unități vândute pe parcursul anului trecut.
Suntem informați că Apple, Xiaomi și Samsung vor rămâne cei mai mari jucători din acest segment de piață. Anul trecut de exemplu, Apple a acaparat majoritatea livrărilor, având o cotă de piață de 27% aici, în timp ce Xiaomi a ocupat locul 2 cu 9%, iar Samsung locul 3 cu 7% cotă de piață.
Aflăm că pe fondul pandemiei, livrările de astfel de căști TWS au crescut cu 78% anul trecut, fiind comercializate 233 milioane de unități, mult peste estimările inițiale. Potrivit celor de la Counterpoint Research, perioada iulie-septembrie va fi apogeul pentru această piață. Publicul se pare că așteaptă cu sufletul la gură și noile căști wireless de la Apple, adică modelul AirPods 3 care potrivit unor zvonuri recente ar putea fi anunțate alături de abonamentul Apple Music HiFi.