LIDL aduce în magazine începând de joi căști true-wireless in-ear marca Silvercrest; Iată cât vor costa

21.024 ori
<b>LIDL aduce în magazine începând de joi căști true-wireless in-ear marca Silvercrest; Iată cât vor costa</b>Am mai scris în trecut despre gadget-urile aduse de către LIDL în magazinele sale fizice din toată România. Ceasurile lor marca Silvercrest au fost foarte populare în rândurile românilor, iar recent aflam că în ofertă reapărut și tableta accesibilă Lenovo

Am mai scris în trecut despre gadget-urile aduse de către LIDL în magazinele sale fizice din toată România. Ceasurile lor inteligente au fost foarte populare în rândurile românilor, iar recent aflam că în ofertă reapărut și tableta accesibilă Lenovo M7. Astăzi aflăm că începând de joi va sosi în magazine și o pereche de căști wireless in-ear marca Silvercrest, iar acestea vor costa doar 99.99 lei. Avem detalii despre acestea mai jos.

LIDL

Prin intermediul site-ului LIDL aflăm că este vorba despre o pereche de căști true-wireless, cu carcasă pentru încărcare. Acestea sunt rezistente la stropi de apă IPX4, rezistând și în cazul unei ploi de vară. De asemenea, se conectează prin Bluetooth și au parte de control pe fiecare cască pentru gestionarea apelurilor telefonice sau pentru controlarea player-ului muzical. Totodată, pe pagina de produs observăm că ele oferă și control vocal prin Siri și Google Assistant.

Potrivit specificațiilor ele oferă 3 ore de autonomie, iar cutiuța de încărcare le duce la o autonomie de 9-12 ore, în funcție de volum. Nu am reușit să găsesc detalii despre drivere, însă cei ce le-au testat deja susțin că sunetul este OK atât timp cât nu ai mari așteptări de la ele. Vă reamintesc că în desfășurare se află și o campanie intitulată “Ai LIDL Plus, câștigi în plus!”. 

Astfel, dacă faceți cumpărături de minimum 50 de lei și scanați cardul Lidl Plus din aplicație la casa de marcat, veți fi înscriși la concurs și puteți câștiga:

  • 10x Robot de bucătărie Monsieur Cuisine Silvercrest
  • 10x Robot de aspirare cu funcție mop Silvercrest
  • 15x Espressor Silvercrest
  • 100x Reduceri în valoare de 250 de lei

Aplicația LIDL Plus este disponibilă atât în App Store, pentru dispozitivele cu iOS, cât și în Google Play și App Gallery. Vă așteptăm cu impresii în cazul în care veți achiziționa căștile wireless Silvercrest în secțiunea de comentarii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×