Finalul de lună ianuarie vine la pachet cu o mulțime de laptop-uri noi pe care Lenovo le-a anunțat oficial, modele adresate elevilor și studenților, având partea de educație în prim plan. Pe listă se află notebook-uri cu Windows 11 sau ChromeOS menite pentru procesul de învățare hibrid și aduc serviciul TruScale Device prin care instituțiile educațioanle primesc device-uri de calitate și accesibile ca preț.
Lenovo 100w Gen4
Cel mai mic laptop din suită este Lenovo 100w Gen4 și are ecran de 11.6 inch, cu protecție anti-glare și procesor Intel N100. Poate fi configurat cu până la 8 GB RAM și 128 GB stocare, iar pentru conectivitate rapidă avem WiFi 6. Se oferă cameră web HD aici, iar tastatura este una rezistentă. Avem și balamale rezistente. Marginile din jurul ecranului sunt uriașe.
Lenovo 300w Yoga Gen4
Urmează și o variantă 2 în 1 și anume Lenovo 300w Yoga Gen4 care deși folosește tot un panou de 11.6 inch, în cazul de față este unul tactil și cu protecție Gorilla Glass. Are și stylus la pachet, bun pentru notițe, schițe și desene. Vine cu CPU N100 sau N200 de la Intel, balama rotativă la 360 de grade, bumpere din cauciuc, cameră HD și WiFi 6. Există și o variantă LTE.
Lenovo 500w Yoga Gen4
În cazul în care vrei o diagonală mai mare, există Lenovo 500w Yoga Gen4, care urcă la 13 inch (WUXGA, IPS, display tactil, Gorilla Glass). Îl poți configura cu procesoare AMD Ryzen 7700 și este un laptop mai pro, pentru supraveghetori și profesori. Are 16 GB RAM, 512 GB SSD, cameră FHD, WiFi 6 și opțional cameră în spate.
De asemenea, au fost lansate și o serie de laptop-uri Chromebook, tot cu accent pe partea de educație, iar acestea sunt următoarele:
- Lenovo 14e Chromebook Gen3 (14 inch, N200 sau i3-N305, 8 GB RAM, 128GB SSD, WiFi 6e)
- Lenovo 500e Yoga Chromebook Gen4
- Lenovo 300e Yoga Chromebook Gen4
- Lenovo 100e Chromebook Gen4