Intel acuză Qualcomm că a făcut-o să iasă de pe piaţa smartphone şi să vândă în pierdere segmentul de modemuri

659 ori
<b>Intel acuză Qualcomm că a făcut-o să iasă de pe piaţa smartphone şi să vândă în pierdere segmentul de modemuri</b>Intel era cândva cel mai popular producător de procesoare de pe Terra, dar odată cu răspândirea terminalelor mobile, Qualcomm a ajuns o adevărată forţă în zona chipset-urilor. Pe desktop Intel rămâne încă o forţă, deşi AMD vine tare de tot din urma, dar..

Intel era cândva cel mai popular producător de procesoare, însă odată cu răspândirea terminalelor mobile, Qualcomm a ajuns o adevărată forţă în zona cipset-urilor pentur telefoane. Pe desktop Intel rămâne încă o forţă, deşi și aici AMD le suflă în ceafă. Pe zona de mobil putem să spunem că Intel nu mai contează și asta nici măcar în segmentul „modemuri”, iar acum atacă Qualcomm pentru că i-ar fi şubrezit businessul.

Intel a acuzat Qualcomm care a scos-o de pe piaţa Mobile, practic. Reprezentanţi ai companiei au declarat că segmentul său de cipuri pentru mobil nu a putut concura cu cel de la Qualcomm. Asta în ciuda investiţiilor, angajărilor a mii de specialişti, a achiziţionării a două companii doar pentru asta. Intel a amintit şi că a furnizat o bună perioadă de timp cipuri şi modemuri pentru iPhone-uri, inclusiv iPhone 11.

A trebuit totuşi să arunce prosopul în vară, când şi-a vândut segmentul de modemuri spre Apple. Gigantul CPU-urilor desktop dă vina pe modelul de business Qualcomm, iar aceste declaraţii au venit la Curtea de Apeluri din SUA, acolo unde Qualcomm se luptă cu un caz antitrust. Autorităţile i-au obligat să renegocieze toate înţelegerile pentru licenţe, doar că Qualcomm a obţinut o amânare, până la judecarea la o instanţă superioară.

Qualcomm a mai avut "meciuri" legale şi cu Apple între anii 2017-2019. Abia în primăvara cele două companii încheiau un armistiţiu. Urmărind această piaţă de câţiva ani, mi-am dat seama că Qualcomm e un adevărat "bully", care  te obligă să cumperi numai de la ei şi la preţuri de nerefuzat. Are şi acoperire cu o tonă de brevete şi licenţe şi mult "spate" la nivel de autorităţi. Niciodată nu e bine să ai totuşi un monopol atât de autoritar, pentru că Qualcomm îşi poate face preţul cum vrea practic.

A avut de suferit şi Samsung care practic a renunţat să mai producă nuclee proprii, văzând că tot tehnologia Qualcomm iese în faţă. Poate noul suflu de la MediaTek să mai lase piaţa să respire. Cât despre Intel, e fascinant modul în care au eşuat în a dezvolta procesoare bune pentru mobile, deşi le-au adus pe câteva telefoane, inclusiv modele ASUS sau Acer parcă, în vremea lui Intel Atom.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×