Google își intensifică prezența pe piața locală, lansând oficial blogul Google România. Discutăm despre o platformă în limba română dedicată noutăților, produselor și proiectelor dezvoltate sau implementate de companie în țara noastră. Spațiul digital devine astfel principala sursă oficială pentru anunțurile Google care îi vizează direct pe utilizatorii din România.
Blogul poate fi accesat la adresa blog.google/intl/ro-ro/ și va include informații despre activitatea biroului local, lansări de produse și servicii, inteligență artificială, analize, studii, inițiative educaționale și proiecte dedicate antreprenorilor sau creatorilor de conținut.
Toate anunțurile Google România într-un singur loc
Până acum, informațiile oficiale ale companiei erau publicate în principal pe blogul global Google sau distribuite punctual prin comunicate de presă. Odată cu lansarea versiunii locale, anunțurile relevante pentru România vor putea fi urmărite mai ușor, într-un singur loc și în limba română.
Prima postare este semnată de Elisabeta Moraru, country manager Google România, care prezintă atât rolul noii platforme, cât și evoluția companiei pe plan local. Blogul include și o arhivă a materialelor comunicate de Google în România începând din toamna anului 2010, momentul deschiderii operațiunilor locale.
Interviu Elisabeta Moraru, Google România:
Practic, platforma va funcționa atât ca sursă de actualitate, cât și ca o cronologie a principalelor proiecte și lansări Google din ultimii 16 ani.
Google România împlinește 16 ani
Lansarea blogului vine într-un moment aniversar pentru companie. În 2026, Google România marchează 16 ani de activitate, perioadă în care implicarea sa locală a crescut semnificativ. Proiectele au pornit de la digitalizarea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României și au continuat cu inițiative dedicate educației digitale, siguranței online a elevilor, antreprenoriatului și dezvoltării economiei locale.
În prezent, un accent important este pus pe inteligența artificială, atât prin localizarea produselor și serviciilor, cât și prin programe educaționale care urmăresc familiarizarea publicului cu noile tehnologii AI.
România, centru important pentru dispozitivele Google
Un detaliu mai puțin cunoscut de utilizatori este că România joacă deja un rol important în dezvoltarea produselor hardware Google. Potrivit companiei, țara noastră este de patru ani cel mai mare centru Google din regiunea EMEA dedicat dezvoltării tehnologiilor pentru dispozitive purtabile.
Google are două birouri în București și peste 400 de angajați, iar echipele locale contribuie la soluții și servicii integrate ulterior în smartwatch-uri, brățări de fitness și telefoane Pixel utilizate la nivel global. În România activează inclusiv echipe care fac parte din divizii strategice precum Google Wearables Health Experiences, Google Research și zona de infrastructură Google Cloud.
Cu alte cuvinte, biroul local nu are doar un rol comercial sau de reprezentare. O parte dintre tehnologiile care ajung pe dispozitivele Google sunt dezvoltate chiar la București.
Lansarea vine după debutul Google Store în România
Noul blog reprezintă încă un pas în consolidarea prezenței Google pe piața locală. În august 2024, compania a lansat oficial și versiunea Google Store pentru România, odată cu debutul seriei Pixel 9.
A fost un moment important, întrucât smartphone-urile Pixel, ceasurile Pixel Watch, căștile Pixel Buds și accesoriile companiei au început să fie comercializate oficial pe plan local prin intermediul partenerilor autorizați.
Intrarea oficială pe piață a adus nu doar acces mai simplu la produse, ci și oferte locale de precomandă, promoții dedicate și gestionarea garanțiilor în România. Utilizatorii nu mai sunt astfel nevoiți să importe dispozitivele sau să le trimită în alte țări pentru anumite operațiuni de service.
Vom afla mai rapid ce produse Google ajung în România
Lansarea blogului ar trebui să simplifice și modul în care utilizatorii află ce produse sau funcții Google devin disponibile local. Compania are un portofoliu tot mai extins în România, de la smartphone-uri și accesorii până la servicii bazate pe Gemini și alte tehnologii de inteligență artificială.
Rămâne de văzut cât de des va fi actualizat blogul și dacă vom găsi aici inclusiv detalii despre disponibilitatea locală a noilor funcții Pixel, promoțiile Google Store sau extinderea serviciilor AI în limba română.
Cert este că Google are acum o platformă oficială dedicată publicului din România, iar toate anunțurile importante ale companiei vor fi centralizate aici. Pentru utilizatorii Pixel, pasionații de tehnologie și cei care urmăresc evoluția produselor Google, noul blog merită vizitat frecvent, aici.


