În urmă cu doar câteva zile apărea pe web un leak conform căruia Meta se pregătește să lanseze Threads în Europa. Pe site-ul oficial apare acum un timer care dezvăluie faptul că lansarea rețelei de socializare e iminentă. Aș reaminti de faptul că vorbim despre un rival pentru Twitter (cunoscut drept „X” mai nou). Recunosc ca asta mă face să mă gândesc dacă Threads va prinde mai bine în România decât rețeaua de socializare rival, mai ales ca Instagram e destul de popular pe plan local.
În teorie au rămas 5 zile până la debut, iar timer-ul scade oră cu oră. De remarcat că e vorba despre un timer similar cu cel folosit de către Meta și pentru lansarea din luna iulie pentru SUA. E disponibil doar în anumite regiuni, însă, deci e posibil ca rețeaua de socializare să fie disponibilă un timp doar în câteva țări europene. Mai există un indiciu legat de lansare mai puțin evident. Dacă cauți în aplicatia Instagram termenul „ticket” vei debloca o invitație digitală pentru Threads.
Lansarea târzie din Europa s-ar datora legislației impuse de UE. Conținutul platformei trebuie să fie ușor de accesat de către utilizatori care nu au un profil Threads. Sunt curios dacă Zuckerberg va adăuga și un abonament lunar pentru cei ce nu vor reclame personalizate la fel cum s-a întâmplat cu Facebook și Instagram.
Țin să vă reamintesc de faptul că Threads poate fi instalat deja de către utilizatori români posesori de smartphone-uri Android. Odată cu lansarea oficială vom primi aplicație pe iOS, iar rețeaua de socializare va putea fi accesată și pe web.