După ani întregi de avertizări, lobby şi obligaţii impuse marilor companii, portul USB-C a devenit obligatoriu în UE la final de luna decembrie 2024. De pe 28 decembrie, majoritatea, dacă nu toate gadgeturile cumpărate în UE, trebuie să se încarce via port USB-C.
E vorba despre directiva 2022/2380, care are rolul de a reduce numărul de deşeuri electronice şi de a rezolva fragmentarea pieţei. Apple şi UE au avut dispute pe această temă cu câţiva ani în urmă. Regulamentul nu este doar despre această impunere, ci este mai complex. Sunt reglementări legate de încărcare rapidă, de renunţarea la încărcătoare în cutiile gadgeturilor şi introducerea unor etichete noi, mai detaliate.
Totul a început pe 7 iunie 2022, când ţările din UE şi Parlamentul European au ajuns la o înţelegere cu privire la problema încărcării. Legislaţia a fost apoi aprobată în octombrie 2022, iar ţările membre au primit termen limită 28 decembrie 2024 pentru a se conforma. La fel şi ţările din afara UE în care se află companii care îşi vând gadgeturile în UE. Regulile acoperă telefoane mobile, tablete, camere digitale, căşti, headseturi, console portabile de jocuri, boxe portabile, e-readere, tastaturi, mouse-uri, GPS-uri.
Toate aceste dispozitive sunt „reîncărcabile cu cabluri şi care pot opera cu livrare de curent de până la 100 W”. Sunt şi zone gri, precum dronele, de exemplu, care nu sunt pe listă. Nici încărcarea wireless nu a fost reglementată... încă. De exemplu, PS5, care se încarcă la 350W, nu este acoperit de legislaţie. Estimările arată că încărcătoarele care nu mai sunt folosite generează 11.000 de tone de deşeuri electronice în fiecare an.
Din primăvara lui 2026, obligaţia privind un încărcător standard se va extinde şi la laptopuri. Etichetele noi vor informa consumatorii cu privire la caracteristicile de încărcare ale noilor dispozitive şi le vor permite să vadă mai uşor dacă încărcătoarele lor existente sunt compatibile.