Colecţia de toamnă Apple include un iPad Pro cu breton, Mac Mini nou, Apple Watch-uri şi AirPods noi

629 ori
<b>Colecţia de toamnă Apple include un iPad Pro cu breton, Mac Mini nou, Apple Watch-uri şi AirPods noi</b>Aflăm astăzi prin intermediul unui nou raport ajuns online ce alte noutăți ne pregătește Apple pentru această toamnă, asta pe lângă cele 3 noi iPhone-uri. Ei bine, se pare că în această colecție de toamnă vom întâlni printre altele un iPad Pro

Chiar dacă analistul Ming-Chi Kuo a plecat de la KGI Securities şi o perioadă a stat tăcut cu privire la lansări de produse viitoare, de vreo săptămână a revenit pe val. Angajat al TF International Securities, expertul prezice cam ce produse pregăteşte Apple pentru restul anului, în afară de clasicul trio de iPhone-uri din toamnă.

Veştile vin după ce Apple a lansat un nou MacBook Pro ieri. Astfel, pe lângă cele iPhone-uri (iPhone de 6.1 inch LCD, iPhone X Plus de 6.5 inch OLED şi iPhone X2 de 5.8 inch) vom vedea ceasuri noi, tablete şi accesorii noi. Avem o listă mai jos:

  • iPad Pro nou cu Face ID şi fără buton Home, dar şi cu un ecran de 12.9 inch. Va exista şi o versiune de 11 inch nouă
  • Actualizările la nivel de Mac includ procesoare noi, de generaţie a opta probabil şi se aplică în gama MacBook, MacBook Pro, dar şi iMac. Noul iMac va primi un ecran complet nou şi vom vedea şi un Mac mini de generaţie nouă
  • Un notebook accesibil care nu va purta numele de MacBook Air, ci va fi ceva nou
  • Apple Watch primeşte două versiuni noi, cu ecrane mai mari şi diagonale de 1.57 inch şi 1.78 inch. Au detecţie mai bună a pulsului şi aritmiilor
  • Începe şi producţia în masă pentru noi accesorii AirPower şi noi modele AirPods

Ştiam că Apple pregăteşte un iPad cu breton de ceva vreme şi bănuiam şi că renunţă la butonul Home şi e posibil ca noua tabletă să aibă muchii foarte înguste, "înghesuind" un display de 12.9 inch pe un corp de 11 inch. Apple Watch-ul avea şi el nevoie de un upgrade, dar designul său nu se va schimba prea mult, ci doar diagonala va creşte, eventual primeşte CPU nou şi extra RAM, plus curele noi.

Noua pereche AirPods aduce activare vocală cu "Hey Siri" şi viaţă a bateriei extinsă cel mai probabil. Kuo are grijă să îşi asigure spatele, afirmând că întârzieri din partea partenerilor Apple şi probleme de producţie ar putea muta unele produse în 2019 sau iarna lui 2018 în loc de toamnă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×