Pe lista participanților de la CES 2022 îi avem și pe cei de la Panasonic care au venit cu noutăți interesante în cadrul acestui târg de tehnologie, iar în articolul de față ne axăm pe Panasonic LZ2000 - televizorul OLED flagship al companiei din acest an, care vine în variante de 55 inch (140 cm), 65 inch (165 cm) și pentru prima dată și 77 inch adică 195 cm. Ce ne rezervă acest model aflăm împreună din rândurile de mai jos.
Pentru început Panasonic ne amintește faptul că obiectivul său este acela de a oferi utilizatorilor o calitate optimă a imaginii și a sunetului, indiferent de tipul de conținut vizionat. Televizorul cel nou bifează acest aspect, integrând senzori avansați pentru a detecta temperatura de culoare a luminii din cameră și astfel ajustează parametrii imaginii într-un mod nuanțat pentru a oferi o experiență cât mai naturală atunci când urmărim serialul preferat, de exemplu, noaptea.
La mijloc apare și modul Auto AI care folosește inteligența artificială pentru optimizarea calității imaginii și a sunetului. Panasonic LZ2000 aduce la interior un procesor HCX Pro AI care contribuie la păstrarea acurateții culorilor cu care ochiul uman este familiarizat, precum tonurile culorii pielii, pentru a asigura o imagine naturală.
Cele 3 dimensiuni disponibile aici folosesc cea mai recentă configurație "Master OLED Pro" din generația 2022 care a fost personalizată de Panasonic pentru a oferi și mai multă luminozitate prin îmbunătățirea procesării imaginii, fiind livrată o creștere a luminozității la nivel mediu, acuratețe îmbunătățită în reproducerea detaliilor în zonele mai luminoase și mai multe informații din HDR.
Televizorul LZ2000 oferă suport Dolby Vision IQ, Dolby Vision, Filmmaker Mode, HDR10+ Adaptive și HLG Photo. Pe partea de acustică avem sunet direcțional care oferă experiențe audio captivante Dolby Atmos, cu difuzoare cu orientare în sus, lateral și frontal pentru ambianță sonoră spațială. Acest sunet direcțional înseamnă că putem direcționa sunetul pentru a nu trezi pe cineva din camera de lângă, sunetul fiind îndreptat către privitor. Puterea audio este de 160W.
Panasonic nu a uitat de gaming și ne aduce caracteristica numită "Game Control Board" care colectează toate ssetările și informațiile relevante ale jocului într-un singur loc și le prezintă suprapuse peste imaginea jocului - astfel încât nu vom mai întrerupe jocul pentru a le accesa. Iată ce include modulul Game Control:
- Information – această opțiune afișează toate informațiile care provin din jocul sursă, cum ar fi rata cadrelor, metadatele HDR și datele de sub-eșantionare cromatică.
- Dark Visibility Enhancer – permite jucătorului să ajusteze granular porțiunea aproape neagră a scenelor întunecate, ceea ce îi permite să vizualizeze traseul sau să detecteze inamicii care se ascund în umbră.
- HDR Tonemap – aceasta arată setările actuale de mapare a tonurilor HDR, care includ „Off” (consola de jocuri gestionează maparea tonurilor); „On” (televizorul gestionează maparea tonurilor) sau „Dynamic” (televizorul analizează cadrele primite în timp real și produce o mapare dinamică a tonurilor pe baza fiecărei scene, chiar și atunci când sursa este o imagine HDR statică).
- Input Lag and VRR – permite afișarea și ajustarea parametrilor Input Lag și VRR.
- Viewing Mode – permite jucătorului să schimbe în timp real modul de vizionare și să vadă imediat efectul pentru a selecta modul pe care îl preferă.
De asemenea, avem și funcție de detectare automată a GPU-urilor NVIDIA compatibile cu HDMI 2.1 4K HFR/VRR. Avem HDMI 2.1, High Frame Rate (HFR) cât și VRR la 120Hz cu rezoluție completă 4K. Noutăți mai avem și pe partea de software unde cea mai recentă versiune OS numită My Home Screen 7.0 aduce compatibilitate cu toate serviciile importante de streaming video și umblă la optimizarea accesibilității.
Apare și funcția myScenery care permite redarea de imagini și videoclipuri liniștitoare, iar noul televizor este compatibil cu majoritatea asistenților vocali, permițând utilizatorilor să controleze funcțiile televizorului folosind comenzi vocale. Panasonic LZ2000 OLED va fi disponibil din această vară (iunie-iulie) în variantele de 55 și 65 inch, iar modelul de 77 inch vine în august. Prețurile nu au fost comunicate.