Suntem în decembrie, luna sărbătorilor, vacanțelor şi a statului în casa în faţa TV-ului, în vreme ce afară e frig. Ca urmare o să tot vedem pe platformele de streaming cum sosesc filme care au doborât recorduri de audienţă la cinematografe în 2023. Printre ele se numără şi Transformers: Ascensiunea Bestiilor, care aflăm că va sosi exclusiv pe SkyShowtime în această săptămână.
Începând de pe 15 decembrie veţi putea viziona cel mai nou film Transformers pe această platformă. Regizat de Steven Caple Jr, peliculă îi are în distribuie pe Anthony Ramos şi Dominique Fishback. Acesta este al şaptelea film din serie şi acţiunea se petrece în anii '90, când Autobotii se aliază cu o specie nouă de Transformeri, Maximalii.
Planeta lor a fost atacată de Unicron, devoratorul de planete, iar Maximalii au fugit pe Pământ, împreună cu o cheie care deschide portaluri în spaţiu şi timp. În 1994 se petrece acţiunea, iar Maximalii şi Autobotii se vor lupta cu Terrorcons.
În distribuţie se afla şi nume mari, precum Peter Dinklage din Game of Thrones sau Ron Perlman din Hellboy, dar şi Michelle Yeoh sau Pete Davidson. Filmul a debutat în iunie în cinematografe şi a avut încasări de peste 400 de milioane de dolari. Se lucrează deja la două sequel-uri, dar şi la un un prequel animat cu acţiunea în Cybertron, Transformers: One, care va veni în septembrie 2024.
Înainte să vină filmul pe SkyShowtime, puteţi viziona celelalte 6 filme din franciza pe aceeaşi platformă. Inclusiv Transformers: Răzbunarea Celor Învinşi, Transformers 3, Transformers: Exterminarea, Transformers: Ultimul Cavaler şi Bumblebee.
Serviciul SkyShowtime este disponibil direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului web: www.skyshowtime.com . Prețul lunar al abonamentului la SkyShowtime este de 3,99 euro (fără reclame).