Au existat multe zvonuri cu privire la headset-ul Apple pentru realitate mixtă în ultimele luni. Se vehiculează că acest nou dispozitiv inedit va fi prezentat în cadrul WWDC 2023, în luna iunie. E vorba despre un produs nou, premium, iar compania din Cupertino ar pregăti riguros debutul său pe piață. Azi aflăm prin intermediul Bloomberg ce vom putea face folosind acest dispozitiv de realitate mixtă.
Se vehiculează că Apple lucrează la aplicații dedicate pentru sport, gaming, wellness și vor exista funcții colaborative. Compania ar plănui să adapteze aplicațiile dedicate iPad-ului pentru acest headset. Astfel, întreg catalogul de aplicații din App Store ar putea fi afișat într-o manieră imersivă, 3D. Vom putea naviga pe web folosind Safari, să utilizăm calendarul, să ne controlăm dispozitivele IoT din aplicația Home, dar și să accesăm mesajele, notițele, fotografiile sau reminderele.
Utilizatorii ar putea rula aceste aplicații concomitent, iar headset-ul va putea recunoaște încăperile din locuință și să afișeze diverse informații în funcție de locația purtătorului. Prin intermediul aplicației Fitness+ abonații vor avea parte de exerciții fizice ghidate de un instructor virtual, iar în aplicația Health vor exista ghizi pentru meditație cu sunete, voce și grafică ajutătoare. În plus, ar exista și o aplicație dedicată Apple TV, prin intermediul căreia utilizatorii vor putea urmări filme și seriale pe un display virtual de dimensiuni generoase.
FaceTime ar folosi avatare tip memoji pentru apeluri și ar exista și „camere” virtuale pentru conferințe. Apple ar fi creat și o aplicație „Books” nouă pentru ca utilizatorii să citească în realitate virtuală. Headset-ul ar beneficia și de camere, iar utilizatorii vor putea face fotografii prin intermediul lor. De asemenea, s-ar lucra și la o versiune Freeform prin care deținătorii de căști vor putea colabora la proiecte într-un spațiu 3D.
Aflam în trecut că se lucrează și la jocuri, un număr restrâns de dezvoltatori fiind invitați de către Apple pentru a lucra la proiecte legate de gaming. De asemenea, compania ar urma să detalieze sistemul de operare și modul în care aplicațiile vor putea fi dezvoltate în cadrul conferinței WWDC din acest an. Astfel, mai mulți programatori vor putea crea aplicații și jocuri pentru acesst dispozitiv.
Zvonurile spun că prețul acestui dispozitiv ar fi de aproximativ 3000 de dolari, însă. Analiștii cred că producătorul ar vinde până la finalul acestui an aproximativ 1 milion de unități, ceea ce nu e tocmai mult pentru un produs Apple.
Totuși, acestă nișă este la început, iar compania are puterea de a domina acest segment dacă reușește să aducă un produs revoluționar pe piață. Ar concura totuși cu HTC și chiar Meta, companii care dețin deja în portofoliu căști de realitate augmnetată / VR similare.