În ultimele luni au apărut o mulțime de zvonuri care fac referire la o eventuală lansare a unei căști AR/VR de la Apple. Ar sosi chiar în 2022, conform unor analiști, iar Tim Cook a oferit indicii cu privire la o astfel de lansare recent. Potrivit publicației Phone Arena, CEO-ul companiei spune că există în jur de 14.000 de aplicații bazate pe AR în App Store, iar interesul utilizatorilor pentru acestea va crește pe măsură ce Apple va menține investițiile în această tehnologie. Detalii avem mai jos.
Întrebat ce părere are despre metaverse, Tim Cook a spus că vede potențial în acest spațiu și se fac investiții pentru ca fanii Apple să se poată bucura de acest „univers virtual”. Totuși, CEO-ul companiei spune că preferă mai mult tehnologia AR, în detrimentul VR-ului. Deși nu au fost dezvăluite detalii exacte, spusele lui Tim Cook fac referire la debutul unui dispozitiv AR/VR în viitor, așa cum se vehiculează de câteva luni.
Vă reamintesc că nu știm încă dacă e vorba despre un headset sau o pereche de ochelari virtuali. Ar debuta însă în 2023, lansarea din 2022 fiind amânată. Au existat și câteva brevete din partea Apple care descriu un astfel de dispozitiv AR/VR în trecut. O scăpare din 2020 a dezvăluit chiar faptul că ar fi un handset cu 15 module de cameră și se vehicula atunci și un ecran mini-LED, dar și un preț de 1000 de dolari.
Se zvonește că acest handset va putea rula jocuri și întâmplător, recent, Apple a angajat foști ingineri din cadrul Xbox pentru un nou proiect. Nu știm însă dacă aceștia vor lucra la un dispozitiv AR/VR sau la o consolă pentru jocuri, existând zvonuri și despre aceasta pe web. La nivel intern s-ar face teste însă, cu dispozitive pentru realitate virtuală/augmentată care suportă densități uriașe de pixeli, de 3000 dpi. Se discută și despre rezoluții 8K și evident, suport Wi-Fi 6E și 5G mmWave.
Tot în cadrul interviului, Tim Cook a confirmat acest lucru, spunând că există o echipă R&D care lucrează la diferite aspect hardware, software și servicii. Conform acestuia, acolo „se întămplă magia”, existând investiții mari în dispozitive și tehnologii care nu sunt încă pe piață.