În toamna acestui an am testat aici la Mobilissimo două aspiratoare Roborock de top, primul fiind Q8 Max+ care atrage prin prețul accesibil și stația automată de golire a prafului, iar al doilea fiind Qrevo MaxV care duce totul la superlativ și livrează o spălare mop cum nu ai mai văzut. Fiecare a primit o recenzie detaliată și am avut și un material comparativ aici, iar astăzi aflăm prin intermediul unui comunicat de presă câte milioane de dolari au fost investite pentru a livra tehnologii de ultimă oră pe asemenea dispozitive.
Așa cum spune și titlul acestei postări, Roborock a investit peste 280 de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare pe parcursul celor 10 ani de activitate. Vorbim aici despre o companie lider global în soluții inteligente de curățenie, ce a reușit să transforme industria, devenind în 2024 brandul numărul 1 în lume pentru aspiratoarele robot. De asemenea, Roborock ocupă primul loc și în ceea ce privește cota de piață a aspiratoarelor robot în Țările Nordice, Germania și Coreea de Sud.
Iată ce a avut de spus Quan Gang, președintele Roborock:
„În timp ce sărbătorim un deceniu de inovație, succesul nostru este rezultatul direct al angajamentului Roborock față de cercetare, dezvoltare și înțelegerea nevoilor în continuă evoluție ale clienților noștri. Am împins mereu limitele tehnologiei de curățenie inteligentă. Obiectivul nostru nu este doar să livrăm produse, ci să creăm soluții de impact, fiabile, care îmbunătățesc viața de zi cu zi și aduc valoare clienților noștri la nivel global. Vom continua să prioritizăm inovația, excelența operațională și extinderea pe noi piețe pentru a ne menține poziția de lider în industria caselor inteligente, și în viitor.”
Roborock este prezentă în peste 170 de țări, iar produsele sale au ajuns în peste 15 milioane de locuințe la nivel global. Ca un scurt istoric, primul pas major al companiei a avut loc în 2017, când a dezvoltat primul său aspirator robot dotat cu tehnologia avansată LDS (laser distance sensor) și algoritmi SLAM (localizare și cartografiere simultană), care a cunoscut succesul din punct de vedere comercial și a setat noi standarde în industrie.
Inovațiile au continuat și au apărut tehnologii precum Map Visualization, VibraRise Technology și RockDock. S-au creat și fabrici proprii unde sunt prezente zone de testare, iar pe lângă aspiratoare robot, compania și-a extins portofoliul de produse cu aspiratoare wireless de mână, dispozitive de spălat pardoseli și cu spălare - uscare. Din fabrica proprie ies lunar 700.000 de aspiratoare robot!
Pentru anii viitori Roborock își propune să continue să inoveze și vizează extinderea cotei sale de piață pentru a rămâne lider în dezvoltarea industriei caselor inteligente în următorul deceniu.