După ce Apple Vision Pro a fost lansat în februarie la un preț impresionant de 3.500 de dolari, zvonurile despre o versiune mai ieftină au început să apară. Totuși, se pare că lansarea acesteia a fost amânată până după 2027, în ciuda vânzărilor scăzute și a interesului redus al dezvoltatorilor pentru VisionOS.
Vestea bună este că Apple lucrează la o a doua generație a Vision Pro. Potrivit lui Mark Gurman de la Bloomberg, acest model ar putea fi lansat între toamna lui 2025 și primăvara lui 2026. Totuși, va mai dura până să-l vedem pe piață.
Inițial, s-a raportat că Apple a ales să amâne varianta mai ieftină pentru a se concentra pe noul Vision Pro 2. Acesta ar urma să fie echipat cu viitorul cip M5, oferind un salt semnificativ în performanță față de modelul actual cu cip M2. În plus, lansarea va coincide cu apariția primelor Mac-uri echipate cu M5.
Deși designul va rămâne în mare parte similar, Gurman menționează că schimbări majore vor apărea la nivel intern, precum upgrade-ul CPU-ului. E posibil ca display-urile să nu fie modificate, mai ales că Apple folosește în prezent cele mai bune panouri din industrie.
Vestea bună e că Apple nu renunță la dorința de a lansa o variantă mai accesibilă. Totuși, aceea va sosi puțin mai târziu aparent.