E posibil ca Microsoft să exploreze ideea de a oferi sistemul său de operare sub formă de subscripție în viitor. Despre o idee similară am mai auzit în trecut, iar compania chiar are în portofoliu pentru clienții săi business acel PC în Cloud, oferit prin Windows 365. Ei bine, DeskModder a descoperit în liniile de cod ale ultimului build Windows Canary câteva indicii legate de o subscripție similară pregătită pentru utilizatori obișnuiți. Mai jos avem detalii.
E vorba despre 3 linii de cod ce fac referire la acest plan, mai exact:
- Subscription edition – (L_MsgSubscriptionEdition)
- Subscription type – L_MsgSubscriptionType (as ‘Device-based subscription’ or ‘User-based subscription’)
- Subscription status – L_MsgSubscriptionStatus (Active, Not active, Disabled, Expired)
E posibil ca aceste intrări să fie folosite pentru a determina ediția abonamentelor, tipul acestora și statusul lor (activ, inactiv, dezactivat, expirat). Deși nu cunoaștem planurile Microsoft, e adevărat că industria a cunoscut această înclinare spre serviciile pe bază de abonament. Pe de o parte companiile au de câștigat pe termen lung, iar utilizatorii devin mai flexibili.
Windows 11 este oferit gratuit de către Microsoft, putând fi folosit chiar și fără licență. Adăugarea unui astfel de abonament nu ar fi fatală pentru utilizatorii ce folosesc gratuit OS-ul, dar probabil i-ar afecta pe cei ce preferă să își cumpere licență o singură dată, fără a depinde de un abonament lunar. Rămâne de văzut totuși cum vor sta lucrurile.