eMAG îşi trimite managerii la cursuri de top la Yale, pentru a îmbunătăţi know how-ul managerial al personalului său. Printr-un comunicat de presă al companiei aflăm că retailerul local va trimite 50 de top de la eMAG la Yale School of Management.
Compania a lansat de curând un program numit eMAG Executive Development, desfăşurat de către Yale School of Management, una dintre cele mai reputate universităţi din SUA, cu istorie de 300 de ani. La acest program au acces 50 de manageri din toată organizaţia. El se va desfăşura în lunile august şi septembrie prin sesiuni online, iar la final absolvenţii vor avea cunoştinţe de analiză a deciziilor, strategie şi finanţe.
În cursa pentru unul dintre cele 50 de locuri se pot înscrie managerii din cadrul companiei, iar procesul de selecţie va fi amplu şi riguros. Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG a declarat următoarele:
“Programul de la Yale ne oferă un cadru de învățare adaptat nevoilor de dezvoltare ale managerilor seniori din eMAG, printr-un mix de conținut din zona financiară, de strategie și de analiză a deciziilor. Luând în calcul direcțiile de dezvoltare ale business-ului nostru și accentul constant pe inovație, programul de la Yale îi sprijină pe liderii din eMAG să se adapteze trendurilor internaționale și să aplice local strategiile necesare creșterii și performanței.”
eMAGcontinuă să investească în angajaţi, iar în 2020 suma pe care a investit-o în dezvoltarea şi trainingul personalului este de peste 3 milioane de lei. Pe 26 iunie a debutat şi eMAG Leadership Habits, un program online derulat pe un an. Acesta dezvoltă obiceiurile de People Management şi este gândit sub formă de iniţiative interne şi externe, în care sunt implicaţi experţi în dinamica echipelor, managementul schimbării, comunicare şi motivaţie.
Există şi programul Future 25 un program pentru tineri cu potenţial de dezvoltare din eMAG. În această vară vor fi aleşi cei mai promiţători 25 de tineri implicaţi într-un program de 2 ani în care îşi dezvoltă competențele necesare pentru a deveni experţi şi lideri din cadrul companiei.