Astăzi din partea celor de la MyKronoz vine lansarea a două noi ceasuri hibrid, purtabile denumite ZeTime 2 și ZePop care vă sunt dezvăluite în întregime mai jos. De menționat că aceste nouă produse vin la un an distanță de la debutul lui ZeTime, smartwatch hibrid care a inaugurat un nou concept ce presupune folosirea unui ecran tactil dar și a unui sistem mecanic de indicatoare fizice (ace) la bord.
Primul de pe listă și anume ZeTime 2 este un ceas hibrid care de această dată aduce un ecran cu tehnologie AMOLED și rezoluție de 360 x 360 pixeli, dar și acel sistem de ace pentru indicarea orei exacte. Ceasul este disponibil într-o versiune de 1.3 inch, dar și întro variantă cu ecran de 1.05 inch, ambele oferind baterie de 205 mAh cu autonomie de până la 60 zile în modul analog, sau 4 zile în modul smart.
Dispun de conectivitate Bluetooth 4.2, de o curea din oțel inoxidabil, dar și de senzor puls, giroscop, respectiv accelerometru. Mai au și certificare 3 ATM / IP68 pentru rezistență la apă și praf, fiind totodată compatibile cu smartphone-urile Android sau iOS. Prețul pentru modelul Petite este de 200 euro.
În cealaltă parte avem modelul MyKronoz ZePop care la rândul său sosește în două variante, de 1.22 inch cu baterie de 200 mAh și 1.05 inch cu baterie de 180 mAh. Acestea au panou TFT cu rezoluție de 240 x 240 pixeli, conectivitate Bluteooth 4.2, accelerometr, senzor puls, certificare IP68 și autonomie de până la 30 zile în mod analog sau 3 zile în mod smart. Și aici este bifată certificarea IP68 iar prețul de pornire este de 130 euro.