Huawei tocmai ce a lansat un nou smartwatch sub seria GT 3. Vorbim azi despre HUAWEI Watch GT 3 SE, cel mai accesibil model din acest lineup, care va ajunge curând la nivel global. Și-a făcut deja apariția în Vietnam și în Polonia, deci sunt șanse mari să ajungă și în România curând. Mai multe detalii despre specificațiile acestui model avem mai jos.
Conform listării oficiale, Huawei Watch GT 3 SE aduce un display AMOLED de 1.43 inch în diagonală, cu rezoluție de 466 x 466 pixeli. Are o carcasă de 46 mm, iar corpul ceasului cântărește doar 35.6 grame. Vine cu o curea fabricată din cauciuc și e disponibil pe naunțe precum Graphite Black și Wilderness Green.
Aduce ca design cu HUAWEI Watch GT 3, versiunea SE având buton crown pentru control, cât și un buton fizic în partea dreaptă. Vine cu opțiunea TruSport, care oferă recomandări personalizate în materie de fitness. Și dacă tot vorbim despre activități sportive, ceasul aduce suport pentru 100 de sporturi diferite. Există și senzor pentru măsurarea nivelului de oxigen din sânge și al pulsului, dar și TruSleep 3.0 pentru determinarea calității somnului. Există și remindere pentru mișcare, somn sau băut apă.
HUAWEI Watch GT 3 SE vine cu certificare 5ATM, rezistând până la apă până la o adâncime de 50 de metri. În Polonia e listat la suma de 170 de euro, preț recomandat de producător. Țin însă să vă reamintesc că modelele din seria GT 3 s-au mai ieftin de curând, ca urmare a campaniilor de Black Friday. De exemplu, Watch GT Runner costă acum 639 lei la Flanco.