După modelele Huawei Watch 4 Pro Space Edition, ceasuri elegante cu materiale preţioase şi ediţii speciale pentru scufundări, acum Huawei e gata să treacă la următorul capitol în evoluţia purtabilelor sale. E vorba despre seria Huawei Watch 5.
Primele zvonuri despre aceste ceasuri ne vin din China, iar @FixedFocus scrie că Huawei va lansa în curând noua serie Watch 5. Dacă ar fi să ghicesc, ar fi în preajma lui IFA 2024, deci prin toamnă. Tot pe atunci ar trebui să apară şi seria Huawei Mate 70. Bloggerul scrie că noul purtabil va adopta un design proaspăt şi diferit de cel al predecesorilor.
Tematica planetară ar putea fi preluată de la Watch 4 Pro Space Edition. Vom avea şi HarmonyOS NEXT de această dată la bord, acel OS care se desprinde de kernel Linux şi Android. Aparent preţul nu va creşte faţă de predecesor. Huawei Watch 4 venea cu un ecran LTPO de 1.5 inch, un OLED acoperit cu sticlă de safir şi avea şi o carcasă din titaniu.
Era destul de uşor pentru materialele folosite şi oferea peste 100 de moduri sport, tracker pentru puls, SpO2, somn, EKG, temperatura, stres, rigiditate arterială chiar. Autonomia ajungea până la 21 de zile cu un mod Ultra Long Battery Life şi aveam şi suport eSIM. De văzut ce oferă noul model. O idee bună ar fi extra metrici în zona Glance, materiale şi culori mai variate, extra apps.