Huawei pregăteşte de fapt două versiuni de Watch 3 pentru lansare pe 2 iunie; Apar fotografii cu Watch 3 şi Watch 3 Pro

4.032 ori
<b>Huawei pregăteşte de fapt două versiuni de Watch 3 pentru lansare pe 2 iunie; Apar fotografii cu Watch 3 şi Watch 3 Pro</b>Huawei pregăteşte un eveniment important pentru data de 2 iunie, atunci când va prezenta oficial Harmony OS, alături de câteva produse hardware. E vorba despre tabletele MatePad 2 şi ceasurile Watch 3

Huawei pregăteşte un eveniment important pentru data de 2 iunie, atunci când va prezenta oficial Harmony OS, alături de câteva produse hardware. E vorba despre tabletele MatePad 2 şi ceasurile Watch 3. Acestea din urmă au apărut pe web astăzi într-o scăpare care le dezvăluie designul. Vedeţi fotografii cu ceasurile mai jos.

Huawei Watch 3

Zvonacul de pe Twitter @RODENT950 a postat fotografii hands on cu aceste produse, iar noul ceas Huawei ar urma să vină în două variante: Watch 3 şi Watch 3 Pro. Ambele vor rula HarmonyOS, aşa cum scrie de fapt şi pe cutiile lor. Purtabilele de generaţie nouă vor avea un cadran rotund, păstrat de la seria GT2. Huawei a pus pe Watch 3 Pro o curea din silicon, dar e posibil să vedem şi unele din alte materiale.

Huawei Watch 3

@RODENT950 insistă şi că Watch 3 Pro se află într-o husă de protecţie, probabil pentru a ţine sub acoperire unele detalii legate de design. Observăm totuşi un buton crown în dreapta sus, unul discret de altfel. Pare să existe şi un al doilea buton tot pe partea dreaptă. Huawei Watch 3 se prezintă cu o curea din piele cusută şi prezintă o zonă de "aplicaţii" similară cu cea de pe Huawei Watch GT 2 Pro.

Huawei Watch 3

Zvonuri şi scăpări trecute au indicat că Huawei Watch 3 va aduce suport eSIM cu 4G, autonomie sporită, dar şi monitorizare a temperaturii 24 din 24. Va exista şi un mecanism de testare pentru boli cardiace şi activităţi fizice monitorizate cu ajutorul AI-ului. Aşteptăm şi EKG la bord, senzor SpO2, diferite moduri sportive şi multe watch face-uri.

Încă nu e clar dacă materialele folosite la aceste ceasuri sunt tot sticlă de safir şi titaniu ca la predecesor.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×