Prima zi a lunii septembrie vine cu vești bune pentru posesorii de ceasuri Samsung Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, pentru că așa cum indică și titlul postării de față, smartwatch-urile fac trecerea la Wear OS 4. Vorbim despre un release anunțat în luna mai și instalat pe ceasurile Watch6 și care iată de acum se va regăsi și pe modelele de anul trecut care sunt mult mai atractive prin prisma prețurilor scăzute.
Descoperim că actualizarea a început a fi distribuită pentru început în SUA și că aceasta poate fi identificată după numărul de build care se termină în BWH3. Software-ul este bazat pe Android 13 și aduce o serie de noutăți interesante livrate de către Samsung, precum control îmbunătățit pentru căștile Buds conectate, fiind de acum mai ușor să administrezi asemenea produse audio.
Avem și widget-uri pentru a afișa nivelul bateriei pe toate device-urile conectate, apar și upgrade-uri în aplicația Samsung Health care te ajută să îți atingi obiectivele, iar o funcție cheie a update-ului este abilitatea de a împerechea ceasul cu un smartphone diferit, fără a fi nevoie să dai reset smartwatch-ului.
Iată ce avem în changelog:
- Simplificare adăugare watchface-uri și tile-uri
- Layout vertical care simplifică găsirea de watchface-uri
- Tile Battery care îți prezintă nivelul bateriei dispozitivelor tale
- Tile Controller Buds îmbunătățit
- Acces rapid la Timers
- Îmbunătățiri asistent somn
- Înregistrare automată sesiuni de ciclism
- Ghidare zone puls în timpul antrenamentelor
- Rezultate mai precis pentru trasee de alergare
- Zonă Device Care
- Mai multe gesturi de control fără atingere
- Organizare aplicații în foldere
- Setare PIN sau pattern pe ceas
Dacă ești curios să descoperi cât costă un Galaxy Watch5 în acest moment, te ajută platforma compari.ro de aici.