Deși aveam promisiunea că actualizarea la Android Wear 2.0 va sosi pentru smartwatch-ul ASUS ZenWatch 3 undeva în trimestrul 2 al acestui an, într-un final faptul nu s-a mai întâmplat. Update-ul la noul release software sosește totuși astăzi și printre noutățile remarcate la prima vedere se numără sistemul de notificări redesenat, magazinul de aplicații dedicat pentru ceas, dar și integrarea lui Google Assistant.
Aflăm că distribuirea acestui update va dura între 5 și 7 zile pentru a ajunge la îndemâna tuturor posesorilor și că de acum înainte putem customiza ecranul Always-On cu diferite elemente de la aplicații 3rd party. După cum bine știți, smartwatch-ul ZenWatch 3 este un model tare arătos, unul ce debuta oficial în luna august a anului trecut și care sosește cu tehnologie de încărcare rapidă a bateriei de 341 mAh.
Ecranul este unul AMOLED de 1.39 inch + protecție Gorilla Glass 3 și la interior avem procesorul Snapdragon Wear 2100. Mai aflați și faptul că posesorii de ZenWatch 2 vor avea de așteptat încă o lună până ce acest release software va ajunge pe ceasurile lor.