Weekend-ul aduce vești neașteptate din partea celor de la Bloomberg care au aflat pe seama unor surse faptul că Apple ia în calcul posibilitatea lansării unui Apple Watch robust/rugged. Potrivit detaliilor menționate aici, acesta va fi un smartwatch destinat pasionaților de sporturi extreme și aparent va oferi un tracking îmbunătățit pentru sesiunile de înot.
De asemenea, din materialul proaspăt publicat mai aflăm că lansarea acestui Apple Watch ar fi programată pentru finalul anului 2021, sau pentru început de 2022. Purtabilul va avea un design mai robust cu protecții speciale la colțuri și rezistență superioară la impact. Probabil va avea și certificare militară și nu este exclus un upgrade la certificare 10ATM de la 5ATM oferită în prezent pe ceasurile Apple.
Ar putea fi făcut și marele pas către un ecran circular, dar aceasta este o simplă supoziție. Rămâne de văzut ce alte detalii vor mai ajunge în perioada următoare online și poate vedem și câteva fotografii ale carcasei acestui purtabil. La ora actuală Apple Watch are la activ variante din aluminiu, oțel inoxidabil, dar și modele premium Hermes, respectiv ediții Nike ce includ curele sport.
Apropo, am găsit online carcase robuste Spigen pentru Apple Watch - acestea oferind un soi de preview pentru modul în care ar putea arăta ceasul cel nou pregătit de către compania din Cupertino (vedeți imagini mai sus). O astfel de husă costă 59 lei pe eMAG aici.