Se pare că cei de la Amazfit pregătesc cel puțin încă o lansare până la finalul acestui an. De această dată este vorba despre un smartwatch robust, cu GPS, care va debuta pe 13 octombrie - Amazfit Falcon. Cei de la GSMArena au reușit să obțină două clipuri cu acest smartwatch inedit, care ar urma să fie un model premium robust, peste Amazfit T-Rex 2 ca performanță (și ca preț, probabil). Mai jos avem detalii.
În primul clip observăm un unboxing pentru acest smartwatch. Se pare că în cutie vom găsi, pe lângă ceas, un manual de utilizare, garanția și cablul de încărcare. Tot în acest clip vedem și interfața aferentă sistemului de operare folosit aici - Zepp OS. În cel de-al doilea clip sunt detaliate o parte din funcțiile smartwatch-ului, inclusiv asistentul de antrenament Zepp Coach.
Ceasul permite conectarea la o brățară third-party pentru determinarea ritmului cardiac și sincronizarea cu aplicațiile Strava sau Adidas Running. Primim peste 150 de moduri sport aici, GPS dual-band și posibilitatea de a importa rute externe. Ceasul ar aduce 4 GB de stocare pentru melodii offline și permite monitorizarea ritmului cardiac 24/7. Avem și senzor SpO2 pentru monitorizarea nivelului de oxigenare a sângelui și a nivelelor de stres.
Cât despre hardware, Amazfit Falcon va aduce un display de 1.28 inch AMOLED cu rezoluție de 416 x 416 pixeli. Panoul oferă o luminozitate de 1000 nits, fiind similar cu cel inclus în cazul modelului T-Rex Pro 2. Smartwatch-ul rulează Zepp OS și are certificare 20ATM pentru rezistență la apă de până la 200 de metri adâncime. Primim 32 MB de memorie RAM, conectivitate Bluetooth 5.0 și o baterie de 500 mAh care aduce o autonomie de până la 14 zile.
Amazfit Falcon va debuta oficial pe 13 octombrie.