E vineri, ne pregătim de un weekend mai mult sau mai puţin însorit şi am găsit şi câteva reduceri pentru cei care vor să îşi asambleze un PC. Avem componente resigilate, dar şi un videoproiector Full HD Epson. Turul Magazinelor episodul #892 include şi un laptop sub 2000 lei, un telefon Realme sub 800 lei, dar şi Xiaomi Mi 11 Ultra în sfârşit la precomanda local. Avem şi o tabletă Samsung Galaxy Tab S6 Lite, cu stylus şi autonomie generoasă.
Iată ofertele zilei:
1. Xiaomi Mi 11 Ultra
Pe final de martie Xiaomi a prezentat flagshipul Xiaomi Mi 11 Ultra, o încununare a realizărilor sale tehnologice. De azi a început să apară şi la retaileri de la noi la precomanda, iar Dualstore îl listează la sub 6500 lei. Avem de-a face cu un telefon cu spate ceramic, care găzduieşte atât o super cameră, cât şi un ecran secundar. Are ecran AMOLED cu refresh rate de 120 Hz în faţă, iar în spate un panou AMOLED de 1.1 inch. Dispune de un ecran AMOLED de 6.7 inch, procesor Snapdragon 888, 8 sau 12 GB RAM şi o baterie mare de 5000 mAh. Camera sa triplă inaugurează senzorul cel potent Samsung GN2 de 50 de megapixeli şi spre deosebire de Mi 11 avem şi camera telephoto cu zoom optic 5X. Bifează şi încărcarea la 67W.
2. Realme C15
Deseori am inclus aici battery phone-uri cu preţuri mici, fie modele ca Moto G8 Power Lite sau vreun Galaxy M, dar acum ele primesc şi o alternativă, un rival. E vorba despre acest Realme C15, care costă 755 lei la Quickmobile, iar dacă aplicaţi codul "QUICK202", aveţi şi extra reducere de 3%. Are ecran IPS LCD de 6.5 inch, cu rezoluţie de 1600 x 720 pixeli, iar la interior regăsim un procesor MediaTek Helio G35 de 12 nm, 4 GB RAM şi 128 GB stocare. Are şi o cameră quad, cu senzor principal de 13 MP, alături de o cameră ultrawide de 8 MP, Macro de 2 MP şi una Bokeh de 2 MP. Selling point e totuşi bateria de 6000 mAh.
3. Componente PC resigilate la evoMAG
Dacă vreţi să îţi faci un PC de la zero te pot ajuta aceste componente:
- Memorii Kingston HyperX Fury RGB 16GB(2x8GB), DDR4, 3200MHz, CL16, Dual Channel (ID 3813761): 359 lei
- HDD Desktop Western Digital Blue, 1TB, SATA III 600, 64MB Buffer (ID 3810751): 169 lei
- Cooler procesor Arctic Freezer 34 eSports, 120mm (ID 3805484): 169 lei
- HDD Western Digital Purple NV, 4TB, SATA III 600, 64MB Buffer - dedicat sistemelor de supraveghere (ID 3789447): 599 lei
- SSD Samsung 970 EVO, 500GB, M.2 2280, PCI Express x4 (ID 3810165): 385 lei
4. Samsung Galaxy Tab S6 Lite
În mai anul trecut tableta costă 1799 lei, dar acum e la Quickmobile la 1566 lei şi aveţi şi extra discount de 3% cu codul "QUICK202". Vorbim aici despre varianta cu 64 GB stocare şi WiFi. Are stylus la pachet, construcţie solidă, autonomia excelentă, difuzoare stereo generoase şi jack audio. Venea cu One UI 2.1, dar probabil are deja One UI 3.1 la bord. E confortabilă şi duce taskurile clasice de învăţare şi lucru de acasă.
5. Videoproiector Epson EH-TW740
Dacă sunteţi în căutarea unui proiector Full HD pentru filme sau competiţii sportive, am găsit acest model la 2477 lei la IT Galaxy. Ştiu, PC Garage îl are mai ieftin, dar ITGalaxy plusează cu două cadouri: minge de fotbal şi dongle de streaming Xiaomi Mi TV Stick. Proiectorul are unul ce atinge 3300 de lumeni, e uşor de folosit, poate reproduce imagini cu diagonală uriaşă, chiar de 8 metri. Are corecţie a trapezului, se descurcă în medii luminoase şi are o imagine clară, fără efectul curcubeu care apare la unele proiectoare.
Puteți conecta acest Mi TV Stick de streaming la conectorul sau HDMI.
6. Laptop Lenovo IdeaPad 3 15IIL05 Intel Core (10th Gen) i3-1005G1
Aşa cum bine ştiţi, laptopurile decente sub 2000 lei sunt o raritate în ziua de azi. Ne-am oprit asupra acestui model Lenovo de 1999 lei la Cel.ro, pentur că are un procesor Intel Core i3 Gen 10 bunicel, dar şi 256 GB stocare SSD şi 8 GB RAM. Pentru Office, ceva contabilitate, teme pentru şcoală, liceu, facultate şi browsing ar trebui să fie OK. Are Windows 10 la bord, ecran de 15.6 inch Full HD. 3 porturi USB, un HDMI, webcam HD, baterie de 35 Wh şi tastatură numerică. Toate într-un corp de 1.85 kilograme.