Samsung Galaxy Z Fold2 5G poate fi achiziționat din Germania pentru sub 4000 de lei până pe 30 aprilie; Iată cum

2.574 ori
<b>Samsung Galaxy Z Fold2 5G poate fi achiziționat din Germania pentru sub 4000 de lei până pe 30 aprilie; Iată cum</b>Venim astăzi în ajutorul cititorilor noștri din Germania sau cei care au rude sau prieteni în această țară. Se pare că Samsung are o ofertă foarte interesantă pentru smartphone-ul său pliabil Galaxy Z Fold 2 5G. Pontul a fost trimis de către Andrei

Venim astăzi în ajutorul cititorilor noștri din Germania sau cei care au rude sau prieteni în această țară. Se pare că Samsung are o ofertă foarte interesantă pentru smartphone-ul său pliabil Galaxy Z Fold 2 5G. Pontul a fost trimis de către Andrei pe grupul nostru de Facebook Mobilissimo, iar pe această cale îi mulțumim. 

Samsung oferta

Galaxy Z Fold 2 5G se comercializează pentru prețul de 999 euro pe site-ul oficial al companiei până pe 30 aprilie (deja un preț foarte bun). Totuși, la înregistrarea dispozitivului în contul Samsung Pay până pe 31 mai vă vor fi rambursați în cont 200 de euro. Pentru comparație, Galaxy Z Fold 2 se comercializează în România la prețuri între 5814 și 9899 de lei, potrivit Compari.ro.

Promoția se aplică în cazul Galaxy Z Fold2 5G, Galaxy Z Flip și Z Flip 5G, dar și în cazul lui Galaxy S21 Ultra 5G. Merită menționat că serviciul Samsung Pay nu este disponibil în România, astfel că va trebui să fiți în Germania, să aveți o rudă sau un prieten care să vă comande terminalul sau să folosiți un VPN. Pentru comandă pot fi folosite și servicii de shipping precum MyGermany.

Samsung Galaxy S21

Totodată, aceeași promoție se aplică și în cazul smartphone-urilor Galaxy S21+ 5G, Galaxy S21, Galaxy Note20 Ultra 5G, Note 20 5G și purtabilului Galaxy Watch 3, doar că suma rambursată va fi de 100 de euro. În cazul achiziționării unui Galaxy Watch Active2 veți primi 50 de euro în cont la înregistrarea terminalului în aplicația Samsung Pay. Iată și prețurile de comercializare a dispozitivelor menționate mai sus:

  • Galaxy S21 5G (128GB + 8GB RAM) - 799 euro ( primiți 100 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy S21+ 5G (128GB + 8GB RAM) - 899 euro ( primiți 100 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy Note 20 Ultra 5G (256GB + 12GB RAM) - 916 euro (primiți 100 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy S21 Ultra 5G (128GB + 12GB RAM) - 1199 euro (primiți 200 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy Z Fold 2 5G (256GB + 12GB RAM) - 999 euro (primiți 200 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy Z Flip 5G (256GB + 8GB RAM) - 949 euro (primiți 200 euro în contul Samsung Pay)
  • Galaxy Watch 3 45mm - 279.20 euro (primiți 200 euro în contul Samsung Pay)

De menționat că promoția este valabilă doar pentru terminalele achiziționate până pe data de 30 aprilie 2021. Pentru mai multe informații legate de campanie, puteți accesa site-ul Samsung.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×