HTC One A9 costă acum doar 1.299 lei la QuickMobile; iată și alte reduceri de weekend

444 ori
<b>HTC One A9 costă acum doar 1.299 lei la QuickMobile; iată și alte reduceri de weekend</b>Smartphone-ul HTC One A9 sosea și pe piața din România anul trecut, un telefon ce a primit titulatura de copie fidelă a lui Apple iPhone 6/6s. Dacă la vremea debutului acest produs costa aproximativ 2.500 lei, iată că acum poate fi achiziționat pentru

În toamna anului trecut debuta pe plan local și smartphone-ul HTC One A9, produs ce a primit la scurt timp de la lansare, titulatura de clonă a lui iPhone 6. Dacă la acea vreme telefonul costa aproximativ 2.499 lei la prima strigare, iată că acum prețul de achiziție scade cu 50%, și asta mulțumită unei noi campanii de reduceri marca QuickMobile ce are loc în acest weekend.

Ei bine, HTC One A9 poate fi achiziționat în această perioadă pentru doar 1.299 lei, telefon ce a fost testat și de către noi la începutul anului 2016. Printre punctele forte ale sale putem aminti design-ul premium și construcția solidă, căștile perfecte incluse în pachet, dar și ecranul luminos. Ne-a plăcut și camera foto, rezultatele fiind bune chiar și în condiții low-light.

În cazul în care specificațiile nu vă sunt cunoscute, aflați că acest dispozitiv vine cu display Full HD de 5 inch, procesor octa-core Snapdragon 617 și 2 GB memorie RAM. Primim o cameră foto principală de 13 megapixeli cu OIS și deschidere f/2.0, un senzor frontal de 4 megapixeli și sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow.

Pe HTC One A9 îl găsiți în acest weekend pe QuickMobile.ro, site ce aduce și alte reduceri pentru smartphone-urile din ofertă. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×