Turul Magazinelor #673: Samsung Galaxy Note 10+ resigilat, Oppo Reno 2Z în România, Galaxy A50 la ofertă

1.735 ori
<b>Turul Magazinelor #673: Samsung Galaxy Note 10+ resigilat, Oppo Reno 2Z în România, Galaxy A50 la ofertă</b>Ultima zi lucrătoare din această săptămână ne aduce şi un Tur al Magazinelor bogat în produse atractive. Avem în special resigilate tentante, precum un Galaxy Note 10+ la eMAG, dar şi un TV 4K de câteva sute de lei. Apare şi un Galaxy A50 la oferta, plus

Ultima zi lucrătoare din această săptămână ne aduce şi un Tur al Magazinelor bogat în produse atractive. Avem în special resigilate tentante, precum un Galaxy Note 10+ la eMAG, dar şi un TV 4K de câteva sute de lei. Apare şi un Galaxy A50 la oferta, plus un Huawei Y7 2019 la suma corectă. Completăm cu un acumulator extern generos şi un telefon Oppo Reno 2 Z proaspăt ajuns în România. Iată ofertele zilei:

1. Samsung Galaxy A50

Samsung Galaxy A50 a ajuns din nou la un preţ atractiv, de sub 1.100 de lei la Quickmobile. Dacă veţi aplica şi codul "QUICK202", preţul mai scade cu 3%. Avem de-a face cu cel mai atractiv telefon midrange din 2019, sau mai bine zis cel mai dorit. A avut cea mai bună cameră ultra wide de pe un midrange, a filmat binişor şi are fotografii bine iluminate şi colorate. Bateria era chiar mai generoasă cu autonomia decât actualul Galaxy A51, iar terminalul are şi nuanţe atractive precum coral. Va mai dura ceva până ajunge la 999 lei, deci ne bucurăm de această ofertă.

2. HUAWEI Y7 2019

HUAWEI Y7 2019

Unul dintre cele mai ieftine telefoane cu 3 GB RAM de la Altex este Huawei Y7 2019. Costă 599 lei, vine cu 32 GB stocare şi 3 GB RAM. Avem aici nuanţa Midnight Black, iar handsetul aduce un ecran generos TFT LCD de 6.26 inch cu rezoluţie de 1520 x 720 pixeli. Avem şi slot microSD şi procesor Snapdragon 450, peste ce oferă Galaxy A10 şi Moto G7 Power la preţ similar. Include o cameră duala de 13 MP + 2 MP, plus o cameră selfie de 8 MP. Rulează Android 8 cu EMUI 8.2, acesta ar fi un neajuns, dar cu puţin noroc primim Android Pie şi 10. Sună bine bateria de 3900 mAh la bord.

3. Acumulator extern ADATA P20000D

ADATA P20000D

La doar 111 lei avem un acumulator extern foarte generos, de 20.000 mAh, cu 2 porturi USB la bord. Are numai recenzii pozitive şi vine cu un afişaj digital care afişează încărcarea reală numerică, până la 100%. Poate încărca full tablete chiar şi telefoane de 6-7 ori complet. Porturile au ieşire totală de 2.1A. Dispune şi de o lanternă LED puternică, între cele două porturi.

4. Oppo Reno 2Z

Oppo Reno 2Z

Proaspăt ajuns în România, Oppo Reno 2Z costă 1.849 lei la PC Garage. Vine cu 8 GB RAM, 128 GB stocare şi camera pop up selfie. Ecranul este unul de 6.53 inch cu rezoluţie Full HD, iar la interior găsim puternicul procesor MediaTek Helio P90. Avem şi o cameră quad în spate, de 48 MP + 8 MP (ultra-lată) + 2 MP (monocroma) + 2 MP (Bokeh). Camera selfie are 16 MP, cea pop up. Bateria de 4000 mAh are încărcare la 20W. Mai primim şi acustica Dolby Atmos şi Hi Res. Cititorul de amprente este în ecran.

5. Televizor LED NEI 101 cm (40") 40NE6505, Ultra HD 4K, Smart TV, WiFi, CI+ (ID 3779632)

Televizor LED NEI 101 cm (40") 40NE6505, Ultra HD 4K, Smart TV, WiFi, CI+ (ID 3779632)

Doar o singură bucată de televizor LED NEI 4K de 101 cm mai este în stoc la evoMAG. Avem de-a face cu un model resigilat şi trebuie să vă interesaţi ce implică asta. Ştiu că primiţi garanţie oricum. Are şi slot CI+, WiFi, funcţii smart TV, aplicaţii şi două difuzoare de 8W. Există şi 3 porturi HDMI şi 2 porturi USB 2.0. E doar 799 lei.

6. Samsung Galaxy Note 10 Plus

Samsung Galaxy Note 10 Plus e încă o alternativă solidă până vine Galaxy S20 în magazine, ba chiar plusează prin stylus şi nuanţele Aura. Am găsit o variantă resigilată la 3.899 lei, care are urme fine de utilizare. Telefonul se prezintă cu 12 GB RAM, 256 GB stocare şi un CPU încă foarte puternic. Avem şi o cameră quad în spate, o cameră selfie de 10 MP decupată în ecran, cu o filmare excelentă 4K şi filmare Live Focus. Stylus-ul poate fi folosit ca telecomandă şi pentru a face fotografii şi a trece între camere. Avem şi difuzoare stereo tunate de AKG, un ecran mare şi luminos şi funcţii de gaming. Cel mai bine dotat telefon cu stylus şi aşa va fi până la Note 20.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×