E vineri, e momentul pentru weekend, pentru a spera la ceva soare, ieşire la restaurant, poate terasa sau grătar şi pescuit. Văd că e şi 18 martie în calendar, ziua 1 pentru valul de produse noi Apple care devin disponibile la precomanda, inclusiv în România. Aşa se face că în Turul Magazinelor, episodul #1076 am inclus şi noul iPhone SE 2022 şi iPhone 13 Pro ediţia nouă, Verde Alpin. Avem şi două monitoare de gaming Samsung Odyssey, cu extra reducere de 10%, dar şi un purificator de aer Xiaomi sub 1000 lei. Completăm cu căşti de gaming cu preţ de câteva meniuri McDonald's, dar şi vouchere babane pentru televizoare Neo QLED 2022 Samsung, inclusiv 8K.
Iată ofertele zilei:
1. iPhone SE 3/ iPhone SE 2022
Cel mai accesibil iPhone SE 3 se găseşte acum la eMAG la precomanda, la sub 2540 lei. E disponibil la precomandă pe alb, roşu sau negru, în variante de stocare de 64, 128 sau 256 GB stocare. E cel mai ieftin iPhone 5G de pe piaţă şi aduce puternicul procesor Apple A15 de pe seria iPhone 13 într-un corp de iPhone 8. Are o cameră foto singulară în spate, de 12 MP, dar una dintre cele mai bune camere singulare de pe piaţă, cu noi tehnologii ca Deep Fusion, Portrait Lighting şi Smart HDR4. Are şi încărcare rapidă, Wi-Fi 6 şi ecran de 4.7 inch luminos.
2. Telefon mobil Apple iPhone 13 Pro, 128GB, 5G, Alpine Green
Tot la eMAG apare şi nouă varianta de culoare iPhone 13 Pro prezentată la evenimentul recent Apple, Alpine Green. eMAG o are la precomanda, de la 5699 lei. În rest telefonul a rămas la fel, cu procesor Apple A15, autonomie impresionantă pentru un model fără "Max" în nume şi stabilizare de 10 din 10. E excelent pentru vlogging, pentru presă, pentru tinerii creativi, pentru cei care au nevoie să îşi administreze conţinuturile şi afacerea. E foarte fiabil, rapid, bun şi pentru gameri prin refresh rate de 120 Hz.
3. Monitoare de gaming cu 10% reducere
Trebuie doar să le puneţi în coş şi veţi avea reducerea aplicată instant:
- Monitor LED Samsung Gaming Odyssey 3 LS27AG300NUXEN 27 inch FHD VA 1 ms 144 Hz FreeSync Premium: 999 lei (cu reducere 99 lei)
- Monitor LED Samsung Gaming Odyssey G3 LS24AG320NUXEN 24 inch FHD VA 1 ms 165 Hz FreeSync Premium: 873 lei (cu reducere încă 87 lei)
Aveţi de ales între diagonală mai mică, de 24 inch şi refresh rate mai mare, 165 Hz şi diagonală mai mare, de 27 inch şi refresh rate mai mic, de 144 Hz. Ambele au şi suport FreeSync Premium,
4. Vouchere generoase pentru televizoare Neo QLED 2022 4K şi 8K
La evoMAG dacă îţi cumperi un televizor Samsung Neo QLED din generaţie 2022, cu panou 4K sau 8K primeşti două tipuri de vouchere la eMAG: unul de 2500 lei pentru modele 8K şi unul de 1500 lei pentru cele 4K. Cel mai ieftin 4K este un QE43QN90B de 109 cm (6299 lei), iar cel mai ieftin 8K este un EQ65QN700B de 165 cm, la 15.899 lei. Au funcţii smart, muchii foarte înguste, componente mutate într-o bază separată pentru a fi şi mai slim, sincronizare one ţap cu telefonul, funcţii de gaming, culori fabuloase şi control vocal. Cele 8K sunt clar future proof până în 2030 aş zice.
Alte modele aici!
5. Purificator de aer Xiaomi Smart Air Purifier 4 400 m3/h 30 W 48 m2 Smart control Alb
Vine primăvara, cea reală, nu această iarnă prelungită şi aduce probleme cu polen, alergii, puf, petale, blană de animale ce năpârlesc. Am găsit un purificator nou Xiaomi la un preţ decent la Cel.ro: un Xiaomi Smart Air Purifier 4 este 999 lei la acest retailer.
Filtrele sale elimină 99.97% din părul de animale de companie, praf, polen, fum, TVOC şi particule fine de până la 0.3 microni. Pentru a purifica o cameră de 130 de metri pătraţi, este nevoie de doar o oră. Se controlează de pe telefon, are senzori de înaltă precizie şi un ecran tactil OLED, care aduce şi indice de calitate a aerului. Integrează generator de ioni negativi, care ajută la curăţarea aerului şi este silenţios, la maxim 32 decibeli.
6. Căşti Gaming Logitech G332 Symmetra
La evoMAG.ro am găsit un super preţ pentru căşti de gaming Logitech, 129 de lei. Au microfon de 6 mm, care se poate roti în sus şi un corp robust, dar confortabil. Cupa se roteşte până la 90 de grade pentru confort. Căştile au difuzoare cu diametru de 50 mm, jack audio de 3.5 mm, microfon, cablu cu lungime de 2 metri şi dispozitivul cântăreşte 280 de grame. Căştile au magnet din Neodimium, se pot conecta la PC şi PS4 şi oferă sunet stereo.