UMIDIGI C Note 2 Review (Introducere, Design, Display)

1.213 ori
<b>UMIDIGI C Note 2 Review</b>Dacă brandul Umidigi nu va suna familiar, nu e nici o problemă. Nici mie nu îmi sună, aşa că am început să fac săpături. Se pare că e vorba de compania pe care o ştiam drept UMi, dar care s-a rebranduit. La început de toamnă am scos din cutie telefonul..

Introducere

Dacă brandul UMIDIGI nu va suna familiar, nu e nici o problemă. Nici mie nu îmi sună, aşa că am început să fac săpături. Se pare că e vorba de compania pe care o ştiam drept UMi, dar care s-a rebranduit. La început de toamnă am scos din cutie telefonul UMIDIGI C Note 2, iar acum am revenit cu review. După cum v-aţi dat seama din intro-ul recenziei, cu acel banc, nu avem prea mult lucruri roz de spus despre acest telefon.

Are lacune care nu pot fi scuzate nici la 159.99 dolari la TomTop.com, dar are şi câteva părţi bune. Pe hârtie pare să fie un battery phone datorită capacităţii de 4.000 mAh a bateriei, iar dotările sunt la cota midrange, prinse între 4 GB RAM şi procesorul MediaTek cel octa core. Culmea e că nu hardware-ul ne-a oferit cele mai mari neplăceri, ci software-ul. Aflaţi de ce şi cum în cele ce urmează.

Design UMIDIGI C Note 2

Zdrăngăne, e finisat din topor

UMIDIGI C Note 2 e genul acela de telefon care te face să înţelegi cât de important e designul unui produs pentru experienţa sa de zi cu zi. Lucruri pe care le luăm de bune zilnic sunt sacrificate aici. Hai să o luăm încet totuşi. Terminalul vine pe albastru sau negru şi are teoretic un corp metalic unibody.

Construcţia mă duce cu gândul la policarbonat mai mult. A se remarca designul antenelor în gen iPhone 7/ Meizu Pro 6, dar şi camera finisată destul de dur, agăţând pielea degetelor chiar. Butoanele laterale zdrăngăne ca o tamburină şi fac mult zgomot la apăsare. Spatele e magnet mare pentru amprente şi grăsime, ca şi zona frontală. Aderența e OK aş zice, iar cine vrea dimensiuni trebuie să afle că acest handset măsoară 8.2 mm în grosime şi cântăreşte 160 de grame.

Dimensiunile sunt rezonabile pentru un telefon cu baterie de 4.000 mAh şi ecran de 5.5 inch. E totuşi un device cam lat și mai ales gros, nu chiar uşor de folosit cu o singură mână. Am remarcat şi că sunt porţiuni laterale care cam scârţâie, ceea ce iar e o bilă neagră. Nu e un design campion acesta, nici măcar în liga judeţeană, deci un thumbs down de la noi.

Display UMIDIGI C Note 2

OK e calificatul maxim aici

UMIDIGI C Note 2 are pe hârtie un panou produs de Sharp, dar la urma urmei orice companie poate să se laude cu ce vrea ea, până nu „disecăm” telefonul nu ştim nimic. În fine, primim un panou 2.5D, cu diagonală de 5.5 inch şi rezoluţie Full HD. Este un panou IPS LCD cu protecţie Gorilla Glass 4 şi acum să trecem la testele noastre.

Ecranul lui UMIDIGI C Note 2 vazut la microscop

În primul rând am remarcat că ecranul afişează culori destul de realiste, puţin exagerate totuşi. Aş zice că luminozitatea e modestă, contrastul e mediocru, dar unghiurile de vizualizare sunt largi. Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am atins 356 LUX. E un rezultat OK şi atât, fără recorduri şi fără neajunsuri. Cu acest rezultat am depăşit Moto E4 Plus şi Moto E4 de la Motorola.

Luminozitate ecran UMIDIGI C Note 2

Test Luminozitate ecran

  • 1.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • 2.Google Pixel 91753 (LUX)
  • +
  • 532.UMIDIGI C Note 2356 (LUX)
  • 533.Motorola Moto G54356 (LUX)
  • 534.Motorola Moto G54 Power Edition356 (LUX)
  • 535.OPPO Find 7a354 (LUX)
  • 536.Huawei Mate 9 PRO354 (LUX)
  • 537.Xiaomi Mi A2354 (LUX)
  • 538.Allview X2 Soul Mini352 (LUX)
  • 539.Huawei G8351 (LUX)
  • 540.LG AKA350 (LUX)

Am fost totuşi sub Xiaomi Mi A1 şi LG Q6. Practic am fi în grafic, doar că am fost răsfăţaţi de multe telefoane cu rezultate peste 400 LUX, chiar şi la telefoane ieftine. Setările includ luminozitate, standard şi adaptivă, modul Low Blue Light, mărimea fontului şi screen saver. Ecran OK şi atât.

  • 1234
UMIDIGI C Note 25,7710
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×