Samsung Galaxy A50 este telefonul care se încadrează la fix între cele mai ieftine modele cu One UI de la Samsung şi telefoanele high midrange experimentale cu camera rotativă, ca A80. Nu face trecerea la Snapdragon ca A60, dar nici prea multe compromisuri care virează spre canibalizarea gamei Galaxy M, ca A20 sau A30. Pe de altă parte propune o cameră triplă la preţ accesibil şi un look funky, tineresc, bazat pe un spate din "3D Glasstic".
Marele rival al lui Huawei P30 Lite şi a cel puţin 3-4 modele Xiaomi este aici şi a fost foarte solicitat de fanii Mobilissimo.ro la test. A avut norocul să prindă o zi însorită şi o inaugurare de fântâni bucureştene pentru fotografii, aşa că avem mostre speciale pentru voi. Galaxy A50 porneşte de la 1.173 lei şi îl disecam în următoarele rânduri.
Mai ţine cineva minte cum a început seria Galaxy A? A început testând marea cu degetul, prin modelul Galaxy Alpha. Apoi a urmat o serie de telefoane midrange cu corpuri din metal întâi şi apoi din sticlă şi metal. Mai mereu încercau să preia din designul şi uneori dotările precedentei generaţii Galaxy S. Acum Galaxy A50 se apropie mai mult de gama Galaxy J, dar cu un corp din "3D Glasstic".
Video-review Samsung Galaxy A50, secțiunea design
E o combinaţie între cuvintele "glass" (sticlă) şi “plastic” şi la bază avem un material plastic care seamănă leit cu sticla. Telefonul vine pe negru, alb, albastru sau coral şi reflectă lumina într-un mod uşor tridimensional, atunci când îl înclinaţi. Măsoară 7.7 mm în talie şi cântăreşte 166 de grame, simţindu-se extrem de uşor în mână, poate chiar că o jucărie uneori, prin feeling-ul materialului din care e fabricat.
În ciuda diagonalei mari, de 6.4 inch, e comod de manevrat, inclusiv cu o singură mână. Stă bine şi la aderenta şi butoanele au răspuns OK la apăsările mele. Camera tripla iese puţin în relief în spate, dar nu destul cât să se "agaţe" pe o suprafaţă plată. Muchiile sunt rezonabil de înguste, dar se remarcă o bărbie măricică în zona de jos.
Bretonul e discret sus, iar telefonul pe nuanţa pe care l-am avut noi nu prea a atras amprente şi grăsimi. Îmi pare totuşi cam uşor de zgâriat, deci o husă e musai. E mai putin premium ca design acest model decât un Galaxy A5 (2016) sau A5 (2017)? Da. Se vede de la distanță? Nu!
Imersiv, viu colorat, bun la contraste în Night Mode
Samsung Galaxy A50 are un display mare, aşa cum găsim de obicei pe flagship-uri şi panoul este unul de calitate. E vorba despre un Super AMOLED de 6.4 inch cu rezoluţie de 2340 x 1080 pixeli şi aspect 19.5:9. Densitatea pixelilor este 403 PPI.
Sus vedeţi o mică "picătură", bretonul în care stă camera selfie şi care a dat naştere panourilor "Infinity-U" ("U" de la forma bretonului). Muchiile laterale şi cea de sus sunt subţiri şi ajuta la imersivitate la vizionare de filmare, iar jos avem o bărbie care pentru unii aduce personalitate, pentru alţii taie din simetrie. Există şi protecţie Gorilla Glass 3 aici.
Avem un ecran Super AMOLED de calitate aici, iar la vizionarea video am avut parte de unghiuri de vizualizare largi, culorile vii tipice AMOLED (bine calibrate) şi luminozitate crescută. A fost perfect vizibil şi la soare şi contrastul e mai mult decât OK. Negrul e adânc aşa cum şade bine unui AMOLED şi o să vedeţi contrastele bine când activaţi Night Mode.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
305.Samsung Galaxy A50482 (LUX)
306.Motorola Edge+482 (LUX)
307.Xiaomi Redmi Note 3 Pro481 (LUX)
308.Samsung Galaxy S5480 (LUX)
309.Allview X4 Soul Xtreme480 (LUX)
310.Apple iPhone SE479 (LUX)
311.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)479 (LUX)
312.Sony Xperia XA2478 (LUX)
313.Huawei Mate 20 Pro478 (LUX)
La microscop am descoperit aranjament de pixeli Pentile Matrix, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 482 LUX. Nu e o valoare rea deloc, mai ales că depăşim Galaxy Note 9, Nokia 7 Plus sau chiar şi pe Samsung Galaxy S10+. Galaxy A8 (2018) era mai luminos totuşi, ca şi Xperia XA2 Ultra şi Moto Z3 Play. Avem şi reglaje de culoare în opţiuni, precum AMOLED Cinema, AMOLED Photo, Basic şi Adaptive Move.