OPPO Find X5 Pro review în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

4.913 ori
<b>OPPO Find X5 Pro review în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>OPPO Find X5 Pro este flagshipul OPPO pe anul 2022 şi vine după un OPPO Find X3 Pro care a avut câteva atribute ce au făcut oamenii să ridice din sprâncene. Mă gândesc la camera microscop, la designul modului camerei tip "crater" şi la faptul ca faimosul

Introducere

OPPO Find X5 Pro este flagshipul OPPO pe anul 2022 şi vine după un OPPO Find X3 Pro care a avut câteva atribute ce au făcut oamenii să ridice din sprâncene. Mă gândesc la camera microscop, la designul modului camerei tip "crater" şi la faptul ca faimosul compozitor Hans Zimmer i-a creat sonerii dedicate. Am sărit peste cifra "4" pentru că poartă ghinion în China, iar acum a venit OPPO Find X5 Pro. 

Lucios ca un pistol dintr-un joc video shooter, inaugurând parteneriatul cu Hasselblad şi promiţând foarte multe la capitolul stabilizare şi AI foto/video. Nu de alta, dar inaugurează cipul MariSilicon X, ieşit din adâncul laboratoarelor OPPO şi gata să conducă "rebeliunea maşinilor", dar nu ca în Terminator, ci strict pe partea de procesare foto şi video. De fapt este un ISP combinat cu NPU, adică procesor de semnal de imagine şi unitate de procesare neurală.

Altminteri OPPO Find X5 Pro a fost subiect de rumoare când s-a aflat oferta sa: 6499 lei poate părea scump, până afli că OPPO îţi dă şi un al doilea telefon cadou, asta în perioadă iniţială de precomandă. Are procesor Snapdragon 8 Gen 1 şi ecran LTPO2 AMOLED 2K, cum şade bine unui flagship din 2022, aduce şi difuzoare stereo, iar în spate avem două camere de 50 MP, cu captura 10 bit şi mod Hasselblad Pro.

Cu ajutorul lui MariSilicon se ajunge şi la procesare RAW în timp real, filmare 4K AI Night Mode şi chiar captura RAW Ultra 20 bit. Nu uităm de încărcarea la 80W a bateriei şi de ColorOS 12.1 cel personalizabil. E drept zoom-ul optic e doar 2X, dar văd că în 2022 flagshipurile o lasă mai moale cu zoom-ul.

Hai să vedem şi ce are acest telefon să ne ofere în această recenzie, care extinde testarea de cameră din Vestul Capitalei, în Drumul Taberei până la Est, în Titan. 

Design OPPO Find X5 Pro

Manevrabil, certificat IP68 şi cu o construcţie solidă

Pe OPPO Find X5 Pro am pus mâna în Barcelona prima dată, la MWC 2022, într-o versiune albă, cu look de fildeş. De fapt e vorba despre un spate din ceramică, sticlă în faţă cu protecţie Gorilla Glass Victus şi protecţie din plastic aplicată din fabrică, dar şi aluminiu pentru rama. 

Video-review OPPO Find X5 Pro, secțiunea Design

Din păcate în România se vinde doar versiunea neagră din ce am înţeles. Are spate lucios, atrage amprente şi grăsimi, dar scăpaţi de grijile acestea dacă folosiţi husa oferită la pachet. Mai există şi o versiune pe albastru la nivel internaţional, din piele eco, dacă eraţi curioşi. Telefonul cântăreşte 218 grame, ceea ce îl face destul de greu, iar grosul greutăţii e distribuit spre zona de sus, a camerei.

Ţinut în landscape totuşi constat că e o greutate care dă siguranţă, face telefonul să se aşeze bine în palme. Îmi place cum arată modulul camerei, cu acea panta discretă care urca spre el, convergând spre un vârf plat. E designul "crater" de la OPPO Find X3 Pro, dar într-o versiune evoluată. Partea şi mai bună e că telefonul nu "joacă" pe o suprafaţă plată ci rămâne proptit pe modulul plat. 

Telefonul de faţă are o construcţie solidă, nu îl simt vulnerabil deloc şi are panoul din spate şi fata curbat pe margini, dar nu excesiv. Are priză bună, e mai puţin alunecos decât un Galaxy S22 Ultra să zicem. Vine şi cu certificare IP68, un plus faţă de rivalii Xiaomi 12 Pro şi OnePlus 10 Pro. Butoanele sunt puse la îndemână, fix în dreptul degetelor tale, cele de volum în stânga şi ce Power în dreapta şi sunt responsive.

Este un telefon manevrabil, elegant, memorabil prin camera cu modul asimetric, ce aduce cu o pană de chitară a unui Terminator, văzută de sus. 

Display OPPO Find X5 Pro

Menit pentru consum de conţinut HDR şi economicos cu consumul

OPPO Find X5 Pro se prezintă cu un ecran care e deja "cerinţa obligatorie" pentru un flagship din 2022. Mă refer la un panou AMOLED LTPO2 de 6.7 inch, cu rezoluţie 2K. Mai precis are rezolutie de 3216 x 1440 pixeli, vine cu refresh rate de 120 Hz, suport HDR10+ şi protecţie Gorilla Glass Victus. LTPO înseamnă că poate coborî până la 1 Hz refresh rate, atunci când afişează conţinut static. 

Video-review OPPO Find X5 Pro, secțiunea Display

Display-ul are şi protecţie de plastic din fabrică, decupaj bulină pentru camera selfie şi muchiile laterale uşor curbate. Apropo, muchiile sunt foarte înguste, pentru un raport corp-ecran de aproape 90%. Îmi place că nu sunt curbate muchiile la modul exagerat, ca la Huawei Mate 30 Pro sau Motorola Edge+. Ecranul este imersiv, are o paletă largă de culori, este foarte luminos şi are unghiuri largi de vizualizare, pe verticală şi orizontală. 

În plus, contrastul sau este perfect, chiar şi în bătaia soarelui de mijloc de primăvară el rămânând perfect lizibil, atât în interfaţa camerei, cât şi în browser la citit text. Se mişcă excelent la jocuri şi e foarte responsiv. Pixelii săi au aranjament Pentile Matrix, iar la testul cu luxmetrul am atins un satisfăcător 651 LUX. Am depăşit Motorola Edge 30 Pro, pe Xiaomi 12 Pro şi OnePlus 10 Pro, dar am fost sub Samsung Galaxy S22 Ultra, S22+ şi Huawei P50 Pro.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 131.OPPO Find X5 Pro651 (LUX)
  • 132.Samsung Galaxy Note 10+648 (LUX)
  • 133.Motorola Edge 30 Pro 5G648 (LUX)
  • 134.ASUS ZenFone 7 Pro646 (LUX)
  • 135.realme 7 Pro644 (LUX)
  • 136.Xiaomi Mi 11 Ultra644 (LUX)
  • 137.OPPO Find N 5G641 (LUX)
  • 138.Motorola Moto Z2 Play640 (LUX)
  • 139.Nokia 9 Pureview639 (LUX)

Setările ecranului includ luminozitate, luminozitate Auto, ton natural al culorii, în concordanţă cu lumina ambientală, dar şi Eye Comfort, care scapă de lumină albastră. Puteţi selecta şi moduri de culoare ale ecranului: Vivid (culori potenţate), Natural (culori mai soft), Pro Mode. Acesta din urmă are sub modurile Cinematic (Display P3) şi Brilliant (gamă largă de culori).

Există şi un slider pentru temperatura culorii, de la cald la rece, dar şi Color Vision Enhancement pentru un colorit cât mai plăcut privirii şi ajustat privirii tale. Mai există şi Image Sharpener, care face imaginea mai clară, dar şi Video Color Enhancer, care face un soi de conversie SDR to HDR, plus Bright HDR Mode, care creşte luminozitatea când vizionezi conţinut HDR. 

Se poate selecta şi rezoluţia (Auto, FHD+, QHD+), dar şi refresh rate-ul (60 sau 120 Hz). Un ecran de calitate, fără dubiu. 

  • 1234
OPPO Find X5 Pro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×