HUAWEI Pura 70 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

5.468 ori
<b>HUAWEI Pura 70 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>HUAWEI ne-a luat prin surprindere când la mijloc de lună aprilie a lansat seria de flagship-uri Pura 70, compusă dintr-un model de bază cu același nume, un Pura 70 Pro, ba chiar și o variantă Pro+, cât și un Pura 70 Ultra

Introducere

HUAWEI ne-a luat prin surprindere când la mijloc de lună aprilie a adus seria de flagship-uri Pura 70, compusă dintr-un model de bază cu același nume, un Pura 70 Pro, ba chiar și o variantă Pro+, cât și un Pura 70 Ultra. Pe data de 2 mai telefoanele au ajuns în România, iar pe masa de teste Mobilissimo a ajuns la câteva zile distanță varianta HUAWEI Pura 70 Pro, cu preț local de 5999 lei și un cadou special la precomandă compus din smartwatch și căști wireless.

Telefonul este cu adevărat un suflu nou pentru HUAWEI, companie care încet încet se depărtează de componentele străine și este cu un pas mai aproape de independență, folosind în mare doar soluții fabricate în China. Modelul de mijloc este HUAWEI Pura 70 Pro și dacă te întrebi ce are diferit sau ce aduce în plus Pura 70 Pro+, răspunsul este extra stocare și mai mult RAM.

Ca de fiecare dată, un flagship HUAWEI pune accent pe design și cameră, ceea ce se întâmplă și acum în cazul lui Pura 70 Pro care impresionează prin look-ul său inedit, un nou trend pentru modulul de cameră fiind inaugurat astfel pe piață. Are materiale premium în componență, hardware capabil și inaugurează și un procesor nou.

Camera este pregătită pentru vacanță, iar la fel de bine se va descurca și la selfie-uri sau evenimente sportive unde poți îngheța momentul cu ușurință. Este un flagship cu de toate, nu mai avem nici grija aplicațiilor Google (fiind din belșug aici grație unei noi soluții), iar camera promite multe.

Ne convingem de performanță, cameră și alte aspecte în continuarea acestei recenzii. 

Design Huawei Pura 70 Pro

HUAWEI dă un refresh design-ului flagship

Încă de pe vremea lui HUAWEI P9 dacă îmi amintesc bine, cei de la HUAWEI au dat tonul în materie de design pentru modulele foto din spatele smartphone-urilor și au fost multe exemple în care look-ul avea să fie copiat. Acum în 2024 gigantul din China simte că este momentul pentru un suflu nou și schimbă complet modul în care arată noul său flagship în comparație cu varianta de anul trecut.

Video-review HUAWEI Pura 70 Pro, secțiunea Design

Toate modelele din seria Pura, inclusiv varianta HUAWEI Pura 70 Pro de față, adoptă un design pe care îl poți numi controversat sau ciudat la prima vedere, dar care cu timpul ajunge să îți placă din ce în ce mai mult. Modulul triunghiular de cameră atrage toate privirile prin forma adoptată și desigur prin dimensiuni, sugerând că avem de-a face cu o cameră pe măsură.

Am aflat deja faptul că numele Pura vine de la perfecțiune și puritate, un nou capitol precum îl numește HUAWEI și care se aplică și la nivel vizual după cum putem vedea. Partea de design este atât de importantă pentru companie încât motto-ul telefonului este unul tematic și anume "Fashion Forward", cu mențiunea unei inspirații autentice, ceea ce este adevărat, pentru că nu am mai văzut până acum acest design folosit pe un smartphone.

Ca dimensiuni telefonul este puțin mai mare și mai greu decât predecesorul său, dar are o greutate bine distribuită ce ajută la utilizarea confortabilă mai mult timp. Are 220 grame, măsoară 8.4 mm în grosime și ca materiale folosește ramă din aluminiu, spate din sticlă și protecție din sticlă Kunlun Glass 2 pentru ecran.

Muchiile ecranului sunt neașteptate de subțiri, iar culorile sunt la rândul lor specaile, cu opțiuni de negru, alb sau violet din care poți alege. Un smartphone cu personalitate, autentic din punct de vedere vizual și care atrage priviri cu siguranță. 

Display Huawei Pura 70 Pro

Ecran cu recorduri la luminozitate

HUAWEI Pura 70 Pro vine cu un display impresionant și la prima vedere poți vedea doar muchiile înguste, dar este mai mult de atât. Panoul LTPO OLED folosit aici ar o diagonală de 6.8 inch, livrează rezoluție Full HD+ de 2844 x 1260 pixeli, ceea ce înseamnă o densitate de 460ppi. 

Video-review HUAWEI Pura 70 Pro, secțiunea Display

Bifăm suportul HDR, rată de refresh de 120Hz și protecția Kunlun Glass 2 care se anunță și mai rezistentă, asta după ce am văzut cum telefoane cu prima generație Kunlun erau folosite pentru a sparge nuci. Pentru că vorbeam și despre muchiile înguste, aici se atinge un raport corp-ecran de 89.3%, dar în realitate mi se pare chiar mai mult de atât.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 5.Huawei Pura 70 Pro1749 (LUX)
  • 6.Google Pixel 8 Pro1721 (LUX)
  • 7.Sony Xperia 1 VI1400 (LUX)
  • 8.Samsung Galaxy Z Fold61394 (LUX)
  • 9.ASUS Zenfone 11 Ultra1363 (LUX)
  • 10.Nubia Flip 2 5G1350 (LUX)
  • 11.OnePlus 121338 (LUX)
  • 12.Xiaomi 15 Ultra1333 (LUX)
  • 13.Honor Magic7 Pro1332 (LUX)

Cum stăm cu luminozitatea? Pe hârtie HUAWEI spune că acest panou poate atinge o luminozitate uriașă de 2500 nits în peak, la consum de conținut HDR cel mai probabil. Noi am scos luxmetrul din dotare și am înregistrat un record fabulos de 1749 LUX, depășind astfel liderul anterior Google Pixel 8 Pro care se oprea la 1721 LUX. Un ecran cu luminozitate fantastică, fără pic de probleme chiar și în plina bătaie a razelor de soare. 

Depășim tot din top, de la flagship-uri Samsung, la ROG Phone 8 Pro sau Honor Magic6 Pro. Ecranul este excelent iar un detaliu ce merită apreciat cu desăvârșire este că avem parte de o iluminare uniformă după cum dovedesc și fotografiile din galeria de mai sus, astfel că indiferent de locul în care aveam îndreptat luxmetrul, am primit aceeași valoare.

  • 123
Huawei Pura 70 Pro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×