HUAWEI Mate X6 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Introducere, Design, Display)

1.643 ori
<b>HUAWEI Mate X6 review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Huawei ne-a sărit cu Mate X5, dar revine în Europa cu Mate X6, telefonul său pliabil flagship, în format "carte". E drept că e greu să mai fii impresionat de acest format, după ce ai văzut triplu pliabilul Huawei Mate XT Ultimate Design

Introducere

Huawei ne-a sărit cu Mate X5, dar revine în Europa cu Mate X6, telefonul său pliabil flagship, în format "carte". E drept că e greu să mai fii impresionat de acest format, după ce ai văzut triplu pliabilul Huawei Mate XT Ultimate Design. De fapt îl poţi considera pe Mate X6 versiunea sa... mai mică.

Am pus mâna pe Mate X6 în Dubai în decembrie 2024 şi acum îl vedem lansat la noi pe 28 ianuarie 2025. Prin ce se remarcă? Talia foarte subţire, de doar 4.6 mm, aproape de recordul lui HONOR Magic V3 (4.3 mm), dar şi o cameră Ultra Chroma, care oferă o coloristică ce surclasează rivalii. E drept că pliabilele tip carte sunt cu un pas în spatele flagship-urilor, iar Huawei vrea să corecteze asta.

Plus zoom optic 4X, multitasking cu split screen şi un corp mai rezistent, cu o fâşie de fibră de carbon sub ecranul pliabil cel mare, de aproape 8 inch. Completate de o baterie Siliciu-Carbon, cu încărcare rapidă şi cel mai nou EMUI, versiunea EMUI 15. Dar cu clasica controversa a lipsei de 5G la noi, a lipsei de stylus şi AI pe măsura rivalilor, în vreme ce serviciile Google sunt mai la îndemână ca oricând, la o aruncătură de microG prin instalare de aplicaţie din AppGallery. 

Telefonul costă 9999 lei. Între 28 ianuarie şi 17 februarie telefonul primeşte un cupon direct de reducere de 10% pe pagina de produs de pe Huawei Store România. Astfel preţul ajunge la 8999 lei şi primești cadou şi un smartwatch WATCH GT 4, negru, de 46 mm sau cu pe alb cu o curea din piele, de 41 mm. Plus primiţi şi 6 luni de Huawei Care-Screen Protection, garanţie 12 luni, puncte Huawei dublate

Design Huawei Mate X6

Mai manevrabil decât mulţi rivali

Huawei Mate X6 impresionează printr-un design ce amintește de eleganța modelului triplu pliabil Huawei Mate XT Ultimate Design, cu un aer modern și sofisticat. Deși varianta roșie ar fi fost o alegere de impact, modelul negru este la fel de atrăgător vizual. Telefonul dispune de un ecran cover protejat de Kunlun Glass 2, un material extrem de rezistent, capabil să facă față căderilor de la o înălțime de până la 1,2 metri fără să se deterioreze. Spatele este acoperit cu piele ecologică, în timp ce rama este fabricată din aluminiu aerospațial, oferindu-i un aspect premium și o construcție solidă.

Video-review HUAWEI Mate X6, secțiunea Design

Dispozitivul vine cu certificare IPX8, ceea ce înseamnă că poate rezista scufundării în apă la o adâncime de până la 2 metri, timp de 30 de minute. În ceea ce privește dimensiunile, Huawei Mate X6 are o grosime de doar 4,6 mm când este deschis, fiind foarte aproape de recordul absolut de 4,3 mm stabilit de HONOR Magic V3. În stare închisă, telefonul măsoară 9,9 mm și cântărește 239 de grame, identic cu Samsung Galaxy Z Fold6.

Mecanismul de închidere al telefonului se bazează pe un sistem de magneți, iar balamaua este echipată cu componente din oțel și sine glisante, oferind o experiență de utilizare fluidă și sigură. Designul pătrățos și construcția solidă fac din Huawei Mate X6 unul dintre cele mai comode telefoane pliabile de pe piață, fiind ușor de manevrat atât cu o mână, cât și cu două.

Un alt element inovator este placa de fibră de carbon situată sub ecranul principal, care sporește semnificativ integritatea structurală a dispozitivului. În plus, rama este proiectată astfel încât să ofere o prindere sigură și confortabilă, indiferent de modul de utilizare.

Îl găsesc mai manevrabil decât rivali ca Pixel 9 Pro Fold sau OnePlus Open, doar că nu e aşa versatil ca unghiuri de deschidere la care îl poţi lăsa... deschis. Pliul e foarte bine ascuns, doar îl simţi la atingere. 

Display Huawei Mate X6

Display-urile bifează upgrade-uri mari față de ultimul Mate X testat

Sunt noutăți și pe partea de display-uri pentru HUAWEI Mate X6, atât pentru cel intern pliabil, cât și pentru cel de la exterior pe care vei interacționa mai des. Panoul pliabil este un LTPO OLED de 7.93 inch ce oferă rezoluție FHD+, rată de refresh de 120Hz și raport corp ecran de 91.5%, având și funcție HDR Vivid, cu promisiunea unei luminozități de 1800 nits în peak.

Video-review HUAWEI Mate X6, secțiunea Display

Ecranul de la exterior are muchii la fel de înguste și este tot un OLED LTPO 120Hz HDR de 6.45 inch, urcând și mai sus ca luminozitate potrivit HUAWEI, la 2500 nits în peak. Are rezoluție FHD+ și vine cu protecție Kunlun Glass 2. Acum să vedem și rezultatelel.

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 36.Huawei Mate X6960 (LUX)
  • 37.Huawei nova 11 Pro956 (LUX)
  • 38.Motorola Edge 40953 (LUX)
  • 39.Apple iPhone 15 Pro953 (LUX)
  • 40.OPPO Reno12 Pro948 (LUX)
  • 41.Honor Magic V3942 (LUX)
  • 42.Apple iPhone 15938 (LUX)
  • 43.Samsung Galaxy A55928 (LUX)
  • 44.Motorola moto g85926 (LUX)

Cu ecranul principal (pliabil) am ajuns la 960 LUX, un scor bunicel pentru un pliabil și cu doar 1 LUX sub Fold5, dar cu mult sub ce poate Galaxy Z Fold6 și anume 1394 LUX. Suntem totuși mai sus decât Honor Magic V3 (942 LUX). Upgrade-ul față de ultimul pliabil Mate testat aici la Mobilissimo și anume Mate X3 este unul mare, telefonul cu pricina oprindu-se la 811 LUX. 

Test Luminozitate ecran (secundar/înfășurat)

  • 1.Huawei Mate X61361 (LUX)
  • 2.Samsung Galaxy Z Fold61303 (LUX)
  • 3.OnePlus Open1000 (LUX)
  • 4.Honor Magic V2933 (LUX)
  • 5.Motorola RAZR 40 Ultra887 (LUX)
  • 6.Samsung Galaxy Z Fold5876 (LUX)
  • 7.Honor Magic V3859 (LUX)
  • 8.Motorola RAZR 50800 (LUX)
  • 9.Motorola RAZR 50 Ultra771 (LUX)
  • 10.Huawei Mate X3758 (LUX)
  • 11.Samsung Galaxy Z Flip6719 (LUX)
  • +

Display-ul extern este MVP-ul clasamentului Mobilissimo, peste toate pliabilele testate de noi până acum și ajunge la 1361 LUX, peste locul 2 ocupat acum de Galaxy Z Fold6 (1303 LUX). De dragul comparației, un Mate X3 avea doar 758 LUX. Practic luminozitatea s-a dublat acum. 

Personalizarea se face cu teme, wallpapers, ai și funcție Magazine Unlock, poți umbla la iconițe, ecran Always on Display. De asemenea ai slider de luminozitate, mod Auto, Dark Mode, Eye Comfort, poți ajusta fonturile, temperatura culorilor, iar rata de refresh poate fi setată pe Standard 60Hz, High 120Hz sau Dynamic (Auto). 

  • 1234
Huawei Mate X6
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×