HTC One A9 Review: metalul şi "bezeaua" fac echipă bună pe un midranger elegant (Video) (Introducere, Plusuri și minusuri, Concluzii, Note)

2.356 ori
<b>HTC One A9 Review: metalul şi "bezeaua" fac echipă bună pe un midranger elegant (Video)</b>HTC One A9 a debutat anul trecut &icirc;n rolul de revanşa pentru HTC One M9, care a dezamăgit at&acirc;t jurnaliştii, c&acirc;t şi presa primăvara trecută. One A9 s-a lansat &icirc;n toamna trecută şi este un model midrange cu ecran de 5 inch şi...

Introducere

HTC One A9 a debutat anul trecut în rolul de revanşa pentru HTC One M9, care a dezamăgit atât jurnaliştii, cât şi presa primăvara trecută. One A9 s-a lansat în toamna trecută şi este un model midrange cu ecran de 5 inch şi unele funcţii high end. Mai jos puteţi citi recenzia sa, dar şi să aruncaţi o privire asupra unui mega video review.

Telefonul costă sub 1.800 de lei dacă veţi căuta cu atenţie ofertele de preţuri pe Compari.ro şi e perceput de mulţi ca un "iPhone cu Android". Telefonul este arătos şi e fabricat din materiale premium, precum metal şi sticlă. E oarecum greşit să spui că acest model seamănă cu un iPhone, de vreme ce formatul actual de iPhone şi mai acele dungi pe spate sunt inspirate de la HTC One M7.

HTC One A9 privit din spate

Mai bine zis ar fi ca HTC One A9 aduce mult cu HTC One M8. Telefonul măsoară 7.26 mm în grosime şi cântăreşte 143 de grame, fiind deci mai gros şi mai greu decât un iPhone 6 (6.9 mm şi 129 grame). Acest model este şi cu 0.56 mm mai gros şi cu 20 de grame mai greu decât Samsung Galaxy A5. Smartphone-ul da senzaţia că este uşor în mâna utilizatorului şi e comod, deşi e şi un pic alunecos.

HTC One A9 privit din lateral

Fabricat din aluminiu, handsetul e uşor de utilizat cu o singură mână, nefiind exagerat de lat. Remarcăm aici faptul că muchiile curbate se întâlnesc cu o zonă angulară în faţă şi spate, pentru o aderență sporită. În ciuda faptului că avem de-a face cu un telefon ce cântăreşte 143 de grame, greutatea e foarte bine echilibrată aici şi telefonul pare mult mai uşor în realitate.

HTC One A9 vine pe gri, argintiu, auriu şi vişiniu, iar în zona frontală descoperim un panou 2.5D din sticlă uşor curbată pe margini. Sub ecran se află un buton touch Home cu scanner de amprente integrat, iar tot în față avem camera selfie, difuzorul pentru convorbiri, senzorii şi LED-ul pentru notificări. Am remarcat şi că muchiile ecranului nu sunt chiar atât de înguste pe cât solicita pretenţiile lui 2016 sau 2015.

HTC One A9

În spate se află dungile din plastic pentru antene, o cameră care iese în relief şi e protejată de sticlă de safir, un microfon şi blitzul dual tone. În zona superioară am găsit o zonă mata din plastic, posibil menită tot pentru acoperirea de antene, în vreme ce în partea inferioară au fost integrate următoarele elemente: portul microUSB (care nu e centrat), microfonul şi jackul audio. Am remarcat şi că se conectează cam greu cablul microUSB şi nu intra toată mufa în port.

HTC One A9

Aruncând o privire spre stânga acestui handset putem vedea slotul microSD şi pe cel nano SIM, care se pot accesa folosind o cheiţă metalică. În cele din urmă, în partea dreaptă sunt integrate butoanele de volum şi cel Power, cu feedback OK, mai ales cel Power, ce are zimţi pe el pentru a fi simţit mai uşor. HTC One A9 este un telefon elegant şi comod de folosit, uşor alunecos şi primeşte nota de 9.2 din 10 pentru design.

Trecem la hardware, unde ne întâmpină un ecran de 5 inch, cu panou AMOLED şi rezoluţie Full HD, însoţit de un procesor cota core Qualcomm Snapdragon 617 (64 bit), cu 4 core-uri la 1.5 GHz şi 4 core-uri la 1.2 GHz. Dotările includ şi 2 sau 3 GB RAM şi 16 sau 32 GB stocare, plus slot microSD cu suport pentru stocare externă de până la 2 TB.

Camera lui HTC One A9

Noi testăm varianta cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare, în cazul în care vă întrebaţi. În spate se află o cameră de 13 MP, în faţă una Ultrapixel de 4 MP, iar când vine vorba de conectivitate, toate opţiunile clasice sunt bifate: Bluetooth 4.1, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac în benzi de 2.4 şi 5 GHz, microUSB 2.0, GPS, Glonass, 4G LTE Categoria 7 (300 MBps download) şi NFC. Senzorii sunt următorii: lumină ambientală, proximitate, mişcare, busolă, giroscop, magnetic, sensor hub şi de amprente. Dotările se încheie cu acustica Dolby, iar nota pentru hardware este de 9 din 10.

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.realme GT 7 Pro34h 10m
  • +
  • 545.HTC One A98h 29m
  • 546.Nokia 38h 28m
  • 547.Allview X4 Soul Lite8h 27m
  • 548.Huawei Mate 10 Lite8h 25m
  • 549.Allview P8 Energy Mini8h 23m
  • 550.TP-Link Neffos X18h 23m
  • 551.LG Q78h 23m
  • 552.Allview Soul X5 Pro8h 21m
  • 553.Allview V3 Viper8h 20m

Bateria lui One A9 este o unitate de 2150 mAh, cu suport pentru Quick Charge 2.0, care pe hârtie asigura 12 ore de playback video, 60 ore de muzică, 16 ore de convorbiri via 3G sau 18 zile de standby în 3G. La testul nostru, care implică playback video HD în buclă, cu WiFi pornit şi luminozitate de 200 LUX, am atins 8 ore şi 29 de minute de playback, ceea ce e bine, dar nu bate recorduri.

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 523.HTC One A96h 17m
  • 524.Allview X4 Soul Infinity Plus6h 17m
  • 525.Allview X2 Soul Lite6h 13m
  • 526.Allview X4 Soul Infinity L6h 13m
  • 527.Allview E3 Jump6h 10m
  • 528.LG Q76h 10m
  • 529.Allview Soul X5 Mini6h 7m
  • 530.LeEco Le Max 26h 6m
  • 531.Motorola Moto M6h 6m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Suntem peste Huawei Mate S (8 ore şi 8 minute), ASUS ZenFone 2 (7 ore şi 30 minute) sau Sony Xperia M5 (6 ore şi 34 minute). În acelaşi timp suntem depăşiţi de Samsung Galaxy A5 (9 ore), iPhone 6 (11 ore şi 30 de minute) şi HTC One M8 (10 ore şi 15 minute). În PCMark, testul care simulează utilizarea continua am atins 6 ore şi 17 minute, ceea ce iar e OK şi atât.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 378.HTC One A91h 55m
  • 379.Samsung Galaxy S51h 55m
  • 380.Nokia 8.3 5G1h 56m
  • 381.Xiaomi Redmi Note 8 Pro1h 56m
  • 382.ASUS ZenFone Zoom ZX551ML1h 56m
  • 383.Blackview BL8000 5G1h 57m
  • 384.Allview Soul X5 Pro1h 57m
  • 385.Allview X4 Soul Style1h 57m
  • 386.Apple iPhone 11 Pro Max1h 58m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Depăşim Sony Xperia M5 (5 ore şi 48 de minute), ASUS ZenFone 2 (5 ore şi 45 de minute) sau Huawei P8 (5 ore şi 31 minute), dar suntem sub Galaxy A5 (6 ore şi 51 minute), LG AKA (6 ore şi 22 minute) sau ASUS ZenFone Selfie (6 ore şi 47 de minute). Încărcarea durează 1 oră şi 55 de minute, acel Quick Charge nefăcându-se simţit prea clar.

Totuşi încărcarea e mai rapidă decât pe un iPhone 6 (2 ore şi 10 minute), HTC One M9 (2 ore şi 20 minute) sau LG G3 (2 ore). Există şi terminale high end sau midrange care se încarcă mai rapid: Samsung Galaxy A5 (1 oră şi 45 minute), OnePlus One (1 oră şi 15 minute), Samsung Galaxy Note 4 (1 oră şi 40 de minute). În zona de Setări avem funcţia Battery Optimization, care va permite să alegeţi ce aplicaţii au voie să acceseze procesorul şi conectivitatea şi practic de aici activaţi sau dezactivaţi funcţia Doze.

HTC One A9 Review

Ea vine cu Android 6.0 şi îi permite unui telefon care e în standby, cu ecranul închis şi fără să fie mişcat să treacă la o funcţionare low power. În acel mod aplicaţiile nu mai au acces full la CPU şi reţea. Apoi avem şi Power Saver, care reduce la rândul său utilizarea chipset-ului, vibraţiile şi serviciile de localizare. Extreme Power Saving Mode este şi el inclus, permiţând doar accesul la funcţii de bază, precum mesagerie, mail, calendar, calculator, ceas, cu notificări dezactivate şi o interfaţă minimalistă pe bază de tile-uri. Nota pentru baterie este 8.2 din 10 şi simt că se putea mai bine aici.

HTC One A9 pe partea acusitca (difuzor)

În ce priveşte acustica, HTC One A9 integrează un DAC (Digital Audio Converter), care converteşte melodiile 16 bit în unele 24 bit. Nu mai avem parte de difuzoare BoomSound, ci doar de un singur difuzor în zona inferioară. Output-ul către căşti a primit şi un amplificator special. Google Play Music e playerul muzical de pe acest device şi surprinde că HTC nu a inclus propriul player Sense.

E oferit suport aici pentru playback 24 bit la 192 kHz lossless şi cu înaltă rezoluţie audio. Am fost miraţi şi că lipseşte egalizatorul, chiar şi cel stock din Google Play Music. Experienţa de ascultare la difuzor implică un volum destul de ridicat, dar sub modelele HTC One M, sunet clar, bas bun şi voce caldă. Aş compara volumul mai degrabă cu un iPhone, dar unul puţin mai vechi.

Castile lui HTC One A9

Căştile oferite la pachet sunt în schimb perfecte. Ele aduc cu cele ce veneau cu HTC One M8, sunt foarte comode, au un fir plat şi au volum foarte ridicat. Sunetul este curat şi clar, basul perfect şi acest accesoriu depăşeşte căştile oferite de Samsung şi Apple Earpods. Setările includ opţiuni BoomSound pentru căşti, cu profiluri pentru diferite tipuri de căşti.

Putere volum HTC One A9

Avem parte şi de radio FM, cu o interfaţă minimalistă a aplicaţiei, dar cu foarte puţine posturi găsite. Difuzorul e uşor de acoperit la gaming şi video, atunci când ţinem terminalul în mod landscape, degetele acoperindu-l puţin. Am realizat şi un test cu decibelmetrul, atingând 80.6 dBA în faţă şi spate, ceea ce nu e chiar fantastic.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 505.HTC One A980,6 (dBA)
  • 506.OPPO A9880,6 (dBA)
  • 507.Allview E3 Living80,5 (dBA)
  • 508.Huawei Honor 5X80,5 (dBA)
  • 509.Nubia Red Magic 6 Pro80,5 (dBA)
  • 510.Huawei Mate X380,5 (dBA)
  • 511.Xiaomi 13T Pro80,5 (dBA)
  • 512.Samsung Galaxy S24 Ultra80,5 (dBA)
  • 513.Xiaomi 14T Pro80,5 (dBA)

Am depăşit totuşi HTC Deşire 820 (79.3 dBA în spate), Samsung Galaxy A5 (77 dBA) şi Karbonn Sparkle V (80 dBA). Sunt şi modele superioare la acest capitol, precum Huawei P8 Liţe (82.9 dBA), Xperia M5 (85.4 dBA) şi LG AKA (86.4 dBA), iar nota pentru aspectul Multimedia este de 8.5 din 10.

Ecranul lui HTC One A9

Să vedem ce ne rezervă ecranul! După multe modele cu panou LCD, HTC a decis să aleagă un AMOLED pentru HTC One A9. Astfel avem de-a face cu un display de 5 inch Full HD, cu densitate de 441 PPI şi protecţie Gorilla Glass 4. Acesta e un panou 2.5D, iar ca player video primim doar aplicaţia Gallery. Experienţa de vizualizare a adus puţină suprasaturare, luminozitate ridicată şi claritate a ecranului, plus unghiuri largi de vizualizare.

Test luminozitate ecran HTC One A9

Albul este mai artificial decât pe un LCD, iar contrastul este aşa şi aşa în bătaia soarelui, aşa cum s-a văzut şi în Mobicast 100. Pixelii acestui ecran sunt de tip Pentile Matrix, iar luminozitatea la testul nostru a fost de 505 LUX, adică foarte bună. Depăşim deci OnePlus 2 (465 LUX), HTC One 8 (463 LUX) sau LG G4 (432 LUX).

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
  • +
  • 273.HTC One A9505 (LUX)
  • 274.Huawei Nexus 6P505 (LUX)
  • 275.Samsung Galaxy A5 (2016)505 (LUX)
  • 276.OnePlus 10T505 (LUX)
  • 277.Samsung Galaxy Note 5504 (LUX)
  • 278.Samsung Galaxy A7 (2016)504 (LUX)
  • 279.Samsung Galaxy A3 (2016)504 (LUX)
  • 280.Allview X4 Soul Infinity N502 (LUX)
  • 281.Apple iPhone 8 Plus501 (LUX)

Suntem totuşi sub iPhone 6 (570 LUX), iPhone 6S (618 LUX) sau Samsung Galaxy A5 (574 LUX la soare). În zona de Setări avem modul de utilizare cu mănuşi, opţiuni pentru mărimea fontului, luminozitate şi profil de culoare, ce poate fi setat pe AMOLED (optimizat pentru acest telefon), SRGB (alb mai prietenos cu ochiul utilizatorului), culoare mai rece sau mai caldă.

Tot aici găsim şi o colecţie de gesturi de folosit pe handset, inclusiv dublu tap pentru activare sau închidere a ecranului şi swipe-uri din lockscreen. Nota pentru display este de 9.2 din 10. Să analizăm şi camera, un potenţial punct forte al terminalului. În spate se află un senzor de 13 megapixeli, cu protecţie din sticlă de safir, autofocus, BSI, deschidere F/2.0 şi stabilizare optică.

Camera lui HTC One A9

Camera are un aspect 4:3 şi vine cu blitz dual tone, în vreme ce cameră selfie este o unitate de 4 megapixeli (UltraPixel), cu deschidere F/2.0 şi focus fix, dar şi aspect 16:9. Aplicaţia Camera nu porneşte prea rapid, iar interfaţa este cea tipică HTC, cu iconuri şi fonturi albe şi abordare minimalista, fără abuz de opţiuni.

În stânga se află opţiunile pentru blitz, HDR, shortcut pentru camera frontală şi captura mulţi frame. Setările includ rezoluţie (13 MP în 4:3, 10 MP în 16:9 sau 8.9 MP în 1:1). Avem şi Auto Smile Capture, Voice Capture, Touch to Capture, self timer şi opţiuni pentru rezoluţie video (Full HD sau HD). Apoi există şi grila, geotag şi în dreapta găsim modurile principale de captură: Selfie, Cameră, Panorama, Pro, Hyperlapse şi Slow Mo.

Setarile camerei lui HTC One A9

Modul Selfie include un slider pentru înfrumuseţarea în stânga ecranului şi funcţie Live Makeup, iar modul Pro oferă captura RAW, cu opţiunea de a îmbunătăţi calitatea imaginii. Tot modul Pro aduce şi opţiuni extra pentru contrast, saturare şi claritate, dar şi slidere aplicate pe ecran, ce permit reglarea balansului de alb (până la 7500 Kelvin), expunere (de la minus 2 la plus 2), ISO (până la 1600), shutter speed (de la 1/8000 secunde la 2 secunde) şi focalizare (de la macro la landscape).

Hyperlapse permite realizarea unui Time Lapse filmat din mers, cu extra stabilizare şi feeling cinematic. HTC oferă şi opţiunea de a schimba viteza clipului, până la 12X. Experienţa în sine de utilizare a camerei a implicat focalizare rapidă, zoom fluid şi dacă ţinem apăsat pe ecran se afişează auto exposure/auto focalizare blocate pe o anumită zonă.

Mostra foto HTC One A9

Viteza de captură e la nivel mediu aş spune. Am realizat o galerie foto folosind camera acestui smartphone într-o zi rece şi însorită de ianuarie. Am început cu o panoramă wide şi clară, cu rezoluţie de 8910 x 920, care se descurcă bine cu combinaţia soare-umbră. Avem şi un HDR cu acel pod roşu, care e cam albicios.

Mostra foto HTC One A9

Focalizarea la prim planuri şi macro-uri se face cam greu pe acest handset şi nu iese din prima. Selfie-urile arată rezonabil, dar nu excepţional, mai ales că pielea are textura artificială, iar fundalul e foarte neclar. Revenind la captura camerei principale, ea livrează culori realiste, expunere bună, oferă şi focalizare bună şi detalii clare chiar şi la zoom în pe cadrele landscape.

Mostra foto HTC One A9

Am apreciat textura gheţii de pe lac şi faptul că această cameră nu a avut probleme cu soarele, zăpadă şi gheaţă în faţă. De-a lungul galerii de peste 150 de cadre nu am avut parte de prea multe ezitări şi fotografii ratate cu HTC One A9, ceea ce ne pune în aceeaşi ligă cu iPhone 6. Nuanţele de verde au arătat foarte bine şi pentru a realiza prim planuri reuşite a trebuit să fim la câţiva inch de subiect.

HTC one A9 are una dintre cele mai bune camere de 13 megapixeli de pe piaţă

Conul acela de brad a ieşit excelent, că detalii. La umbră, jucăriile glossy au arătat şi ele foarte bine şi culorile au fost atât de realiste încât m-au dus cu gândul la LG G4. HTC one A9 are una dintre cele mai bune camere de 13 megapixeli de pe piaţă, mai ales printre modelele midrange. E chiar peste HTC One M9 la unele aspecte şi poate fi comparată uşor cu iPhone 6.

Mostra foto low light HTC One A9

Este sub Galaxy S6 şi LG G4, dar nu cu atât de mult pe cât aţi crede. În mod clar HTC One A9 face fotografii mai bune decât modelele ASUS sau Huawei ale anului trecut, chiar şi flagship-uri. Depăşim şi Galaxy A5. Pe timp de noapte (la minus 20 de grade Celsius) am realizat o serie de capturi low light ce au fost clar peste HTC One M9.

HTC One A9, mostra foto low light

Nu am avut halo-uri mari la sursele de iluminare, imaginile au fost clare, dar am avut şi câteva cadre spălăcite. Stabilizarea optică face o treabă bună aici, iar iluminarea e bună pentru cadre nocturne. Din nefericire opţiunea Shutter Speed nu a iluminat prea mult fotografiile, în modul Pro, în întuneric complet. Aş spune că la captura nocturnă suntem puţin sub iPhone 6, dar peste modelele Huawei şi ASUS, sau cam orice midrange LG spre exemplu.

Când vine vorba de captura video, am filmat Full HD la 30 FPS, în format MP4 şi cu bitrate de 20 Mbps. Nu există suport pentru captură 4K aici sau Full HD la 60 FPS. Avem un prim clip, cu o claritate OK şi culori realiste, dar puţin cam tremurat. Al doilea clip are probleme cu vântul şi cu schimbările bruşte de expunere, întunecându-se brusc.

Clipul 3 e cel Hyperlapse, care are cu adevărat un feeling cinematic, aşa cum ni s-a promis. Clipul 4 suferă de refocalizare ce are loc des şi el a fost cel care a indicat în sfârşit ce e în neregulă cu filmarea. E ca şi cum ne-am afla pe vapor şi suferim de mişcare de tangaj, partea inferioară a imaginii balansându-se către dreapta şi stânga, ca şi cum un element circular al camerei ar pluti sau s-ar deplasa pe o axă orizontală.

Clipul 5 e cel slow motion şi arata OK, iar al şaselea e filmat cu camera selfie şi nu arată prea impresionant. Am testat şi stabilizare optică prin clipul 7, care nu a impresionat, fiind chiar sub stabilizarea digitală a lui iPhone 6. Ultima filmare aduce o imagine albăstrie şi refocalizare. Pe timp de noapte lucrurile sunt şi mai rele, cu imagine spălăcită şi mult grain mai ales în colţurile imaginii.

Sursele de iluminare au halo-uri mari, dar culorile arată OK şi claritatea e rezonabilă. Aş spune că filmarea e sub aşteptări şi sub performanta foto a lui HTC One A9, dar şi sub filmarea excelentă a lui Galaxy A5, iPhone 6 şi chiar HTC One M9. Nota pentru cameră este de 7.8 din 10, fiind media între 9.1 pentru fotografii şi 6.5 pentru video.

HTC One A9 Review

Aplicaţia Gallery are câte un clip Highlight în zona superioară a fiecărui album, un fel de mic Zoe ce rezuma toate capturile foto/video recente. El e complet editabil, cu muzică de fundal, temă şi conţinuturi incluse diferite. Puteţi vedea fotografiile şi ca un timeline, cu zona şi ora/dată la care au fost realizate.

Editarea se realizează cu filtre, rame foto, efecte, posibilitatea de a desena peste, retuşări faciale şi îmbunătăţire de cadre RAW. Zoe va permite să realizaţi un clip-rezumat, cu opţiuni de teme/filtre, muzica de fundal, titlu şi fotografii/clipuri alese. Putem crea şi o temă pentru telefon în zona Themes, preluând culorile de bază dintr-o fotografie. Se creează astfel un wallpaper, iconuri noi şi alte elemente vizuale.

One A9 gaming

Am trecut apoi la testarea temperaturii, atingând 35.4 grade Celsius după 15 minute de jucat Riptide GP2, ceea ce înseamnă că acest model nu suferă de supraîncălzire. Nota pentru temperatura este de 10 din 10. Trecem şi la conectivitate, unde ne declarăm încântaţi de opţiunile oferite. Ele includ LTE Categoria 7, cu viteza de download de până la 300 Mbps, quad bând GSM, WiFi a/b/g/n/ac, Bluetooth 4.1, GPS, NFC şi DLNA.

HTC One A9 nu se supraincalzeste

Difuzorul mare pentru convorbiri e apreciat, el oferind volum ridicat şi claritate bună. Zgomotul de fond e bine anulat, iar semnalul este bun. Conexiunea WiFi aduce viteza de download de 22 Mbps şi upload de 17 Mbps, deşi de obicei depăşim 20 Mbps cu telefoanele testate. Nota pentru conectivitate este de 10 din 10.

HTC One A9

Acum ar trebui să trecem la Benchmark, dar am decis să schimbăm formatul şi să unificăm această zonă cu Browserul, în vreme ce în recenzia video nu va mai plictisim cu cifre, ci vorbim strict despre performanţă. Astfel, la capitolul browser am folosit Chrome, care nu e foarte rapid. Tastatura virtuală folosită aici este cea HTC şi nu cea stock din Marshmallow.

Browserul obţine rezultate slabe în benchmark-uri: 1241 puncte în Sunspider şi 1500 în Browsermark, în condiţiile în care mai toate modelele performante sunt la nivel de sute de puncte în Sunspider (mai puţin e mai bine) şi peste 2000 în BrowserMark. La utilizare de zi cu zi, se simte un mic lag la deschiderea fiecărei aplicaţii, câteva milisecunde în plus mai mult faţă de cât ar trebui.

Huawei Honor 6Apple iPhone 6Sony Xperia M5HTC One A93DMark Ice Storm××939393523DMark Ice Storm Extreme9001×628954543DMark Ice Storm Unlimited1364617389935697243DMark Sling Shot×××6813DMark Sling Shot 3.1×××3863DMark Sling Shot Unlimited 3.0×××7083DMark Sling Shot Unlimited 3.1×××432AnTuTu v541858489493396340773AnTuTu v6×××61033Basemark OS II×1201758987Basemark X15912319551138212315BenchmarkPi179×254208BrowserMark716×11591500GFX Bench 4.0 - ALU 2117317991125291,5GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2870×719,5287GFX Bench 4.0 - Render Quality4024×12732512GFX Bench 4.0 - T-Rex974,52749923,11001GFX Bench 4.0 - Texturing×××1544GeekBench 3 - Multi-Core3021292319303093GeekBench 3 - Single-Core8571629704745Linpack - Multi-Thread341,43 (MFLOPS)×268,15 (MFLOPS)313,51 (MFLOPS)Linpack - Single Thread144,54 (MFLOPS)×96,25 (MFLOPS)212,24 (MFLOPS)NenaMark 259,2 (FPS)×60,2 (FPS)59,3 (FPS)Quadrant10987×1390722974SunSpider782,7 (ms)354,7 (ms)1436,9 (ms)1241,3 (ms)Vellamo - Browser2850×18162746Vellamo - Metal1298×18611118Vellamo - Multicore1723×10011826TOTALURI68311

Jocurile rulează OK, precum Riptide GP2 sau Ultimate Tennis, iar interfaţa e destul de fluidă. Testele benchmark au comparat HTC One A9 cu Sony Xperia M5, Huawei Honor 6 şi iPhone 6. Telefonul a fost undeva între Xperia M5 şi Honor 6, dar fără a depăşi iPhone 6, în afară de unul din testele GeekBench 3.

Rezultatele sunt OK pentru un midrange, dar procesorul e sub Kirin 920 de pe Huawei Honor 6. În schimb întrecem MediaTek Helio X10. Nota pentru benchmark-uri şi browser este de 7 din 10. Am trecut apoi la OS, UI şi aplicaţii, cu menţiunea că HTC One A9 e primul telefon cu Android 6.0 Marshmallow pe care îl testăm, ocazie cu care am realizat şi un soi de recenzie pentru acest sistem de operare.

Prezentat în mai 2015 sub numele de Android M, acest OS a fost lansat în octombrie 2015. E practic un Lollipop îmbunătăţit, care aduce suport nativ pentru scannere de amprente şi port USB Type C. Funcţia Doze a fost deja detaliată, iar o noutate o reprezintă modul de administrare a permisiunilor. Astfel, ni se cer permisiunile în aplicaţie, de fiecare dată când o aplicaţie doreşte acces la contacte, GPS, camera etc.

Setari HTC One A9

Putem administra aceste permisiuni din Settings/Apps/Configure Apps. Unele cer acces la senzori legaţi de fitness, altele la localizare sau calendar şi avem acum mai mult control asupra lor. Noi folosim Android 6.0 cu HTC Sense 7.0 aplicat peste, iar app drawer-ul nu e cel stock din Android Marshmallow, ci cel din HTC Sense, cu scroll vertical şi fără căutarea Google sus.

Multitasking-ul e acum pe format carusel şi nu o serie de thumbnail-uri, cum era de obicei pe modelele HTC. Zona dropdown a rămas în mare neschimbată faţă de Lollipop, cu Quick Settings, slider pentru luminozitate şi notificări. Google Now on Tap e probabil cea mai mare inovaţie din OS, activându-se prin ţinerea apăsat a butonului Home virtual sau prin rostirea cuvintelor "OK Google".

Utilitatea sa e variată şi spre exemplu Google Now on Tap poate citi ce se afla pe ecran şi oferi informaţii contextuale. Astfel, in Play Music putem întreba "what's has real name" când ascultăm o formaţie şi să aflăm numele real al solistului. În Gmail activează lui Google Now on Tap într-un mail în care un prieten ne invită la un restaurant va aduce o fereastră cu meniul, preţurile şi rezervări la acel restaurant.

La fel şi o invitaţie la film va declanşa o fereastră contextuală cu rezervări şi ore de rulare. On Tap poate rula în tandem cu multiple aplicaţii, inclusiv Chrome, adunând cuvinte cheie de pe site-ul citit pe ecran şi afişând informaţii relaţionate. Din păcate pe HTC One A9 nu a funcţionat aceasta utilitate, din motive necunoscute, dar potenţialul e imens.

HTC One A9 Review

Marshmallow mai aduce şi suport pentru Android Pay, utilizarea cardului microSD ca memorie internă şi opţiunea Explore pentru stocare în Setări, dar şi funcţia Memory, o noutate în Setări. Ea are legătură cu consumul de RAM. Selecţia de text e acum îmbunătăţită şi mai intuitivă, iar opţiunile sunt mai compacte (Select All, Copy, Share).

Putem seta ce se întâmplă cu linkurile ce pornesc din aplicaţii, iar modul Silent a revenit, faţă de Lollipop. Mai trebuie menţionat şi că acum Chrome poate afişa ferestre popup personalizate pentru fiecare aplicaţie în parte. Cam acesta e Android 6.0 pe scurt, un update mic, dar binevenit şi util pentru Lollipop. HTC Sense 7.0 a rămas cum l-am lăsat pe HTC One M9, cu o iconuri şi teme sobre, cu mult gri, alb şi negru şi BlinkFeed că homescreen opţional în stânga.

HTC One A9 Review

El afişează informaţii din diferite surse de socializare, site-uri de ştiri, agregatoare şi oferă şi indicii de restaurante la ora prânzului. Şi Mobilissimo.ro se afla pe lista de feed-uri. Putem edita multiple aspecte ale temei folosite pe telefon, de la culori la iconuri, meniuri, widgeturi, fonturi şi fundaluri.

Interfaţa e minimalista şi fluidă, iar app drawer-ul are setări de 3x4 și 4x5 pentru aranjarea aplicaţiilor. Lockscreen-ul afişează 4 shortcut-uri, iar Sense Home widget e o funcţie integrată în homescreen-ul principal, destul de utilă zic eu. Ea concentrează 8 shortcut-uri, 6 către aplicaţii şi 2 către foldere. Ele se modifica automat în funcţie de oră şi locul în care vă aflaţi, având preseturi pentru Casa, Muncă şi Out.

HTC One A9, scanner de amprente

Acel widget învaţă comportamentul vostru şi schimbă selecţia de aplicaţii puse la îndemână. Am testat şi scannerul de amprente, care e precis şi rapid, dar are foarte mele defect că atunci când renunţaţi la vreo modalitate de securizare a ecranului va şterge automat amprenta salvată în memorie. În plus, mecanismul touch oferă un feedback haptic slab, sub cel al unui buton fizic apăsat.

Iată cum arată lista de aplicaţii preinstalate, fără prea mult bloatware din fericire:

  1. Calculator
  2. Calendar
  3. Camera
  4. Chrome
  5. Clock
  6. Docs
  7. Downloads
  8. Drive
  9. File Manager
  10. Flashlight
  11. FM Radio
  12. Gallery
  13. Gmail
  14. Google
  15. Hangouts
  16. Help
  17. HTC Dot View
  18. Keep
  19. Mail
  20. Maps
  21. Messages
  22. News + Weather
  23. News Republic
  24. People
  25. Phone
  26. Photo Editor
  27. Photos
  28. Play Games
  29. Play Music
  30. Play Store
  31. Settings
  32. Setup
  33. Sheets
  34. Slides
  35. Themes
  36. Voice recorder
  37. Voice Search
  38. Weather
  39. YouTube
  40. Zoe Video Editor

Nota pentru OS, UI şi aplicaţii este de 9.6 din 10 şi în afară de uşorul lag şi redundanţa faptului că avem 2 butoane Home, nu avem ce reproşa.

HTC One A9 Review

HTC One A9, prețuri actualizate:

HTC One A9 Video Review

Plusuri și minusuri HTC One A9

Părți pozitive
  • - design premium şi construcţie solidă
  • - căşti perfecte
  • - ecran luminos
  • - fotografii bune, inclusiv low light
  • - experienţa software excelentă
  • - fără supraîncălzire
  • - performanţă bună pentru model midrange
Părți negative
  • - uşor alunecos
  • - bateria putea fi mai bună
  • - fără egalizator
  • - volum nu prea ridicat
  • - captură video nu face o impresie bună
  • - uşor lag
  • - stabilizarea optică nu impresionează
  • - redundanţa butoanelor Home

Concluzii HTC One A9

Nota finală este de 8.68 din 10, iar în câteva moduri acest model e mai bun decât HTC One M9, deci obiectivul principal HTC a fost atins. HTC mai bifează şi un rival solid pentru iPhone 6, cu Android, mai ales prin prisma asemănării celor 2 ca design. Păcat de captură video, baterie şi difuzor, pentru că altfel acest smartphone putea face valuri mai mari. O scădere de preţ cu 200 de lei îl va face un hit instant, asta e sigur. [FORUM]

Note HTC One A9

  • Design9,2/10
  • Display9,2/10
  • Hardware9/10
  • Baterie8,2/10
  • Connectivitate10/10
  • Multimedia8,5/10
  • Cameră7,8/10
  • Benchmark-uri7/10
  • Temperatură10/10
  • OS, UI & Apps9,6/10
  • Preț7/10
  • Total8,68/10
  • 1
HTC One A98,6810
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×