Review Monitor Philips Momentum 278M1R: imersiune totală în God of War, cu un panou 4K de calitate, Ambiglow

1.437 ori
<b>Review Monitor Philips Momentum 278M1R: imersiune totală în God of War, cu un panou 4K de calitate, Ambiglow</b>Testarea monitorului Philips Momentum 278M1R/00 a venit la fix în redacţia Mobilissimo, la început de noiembrie, fix când s-a lansat God of War: Ragnarok. E vorba despre un monitor de 27 inch, unul cu rezoluţie 4K şi panou IPS LCD

Testarea monitorului Philips Momentum 278M1R/00 a venit la fix în redacţia Mobilissimo, la început de noiembrie, fix când s-a lansat God of War: Ragnarok. E vorba despre un monitor de 27 inch, unul cu rezoluţie 4K şi panou IPS LCD. Fiind de 60 Hz refresh rate-ul, e clar orientat spre jocurile single player, cu poveste. Cum a decurs experienţa mea cu el aflaţi din video şi din textul de mai jos.

Design

Aş numi designul mai degrabă sobru, serios, unghiuri drepte şi minimalism. Avem şi muchii înguste pe 3 laturi şi un look similar cu cel văzut la monitorul Philips 278M1, testat de noi în toamna lui 2021. Partea mea preferată din construcţie este suportul, cel în formă de litera "T". E foarte versatil mulţumită pivotului, care îţi permite să ridici sau coborî panoul, să îl roteşti la dreapta sau stânga sau să îl înclini. Asta şi pentru vizionat filme, gaming, muncă.

Philips Momentum 278M1R/00

E printre cele mai bune pivoturi de pe piaţă. Sunt foarte mulţumit şi de calitatea construcţiei şi materialele folosite şi evident sistemul Ambiglow de iluminare din spate potenţează experienţa de gaming.

Imagine

Acesta este un model de monitor de gaming care pare gândit pentru consolele de gaming, alde PS4 Pro, PS5 sau Xbox Series X. Avem un panou de 27 de inch aici, un IPS LCD, cu rezoluţie 4K. Are refresh rate de 60 Hz, deci nu e gândit pentru CS GO sau Overwatch. Pe de altă parte, dacă te mulţumeşti cu 60 FPS în jocurile competitive, trebuie să ştii că nu suferă de lag, e foarte responsiv, având timp de răspuns de 4 ms gri la gri, dar şi de 1 ms MPRT (Motion Picture Reponse Time). Asta înseamnă perioada care trece între o imagine blurry şi una clară. 

Philips Momentum 278M1R/00

Are şi Smart HDR, care se simte la vizionarea de filme cu suport HDR pe Netflix sau clipuri pe YouTube, dar şi la jocuri. Oferă un negru adânc şi iluminare bine calibrată în cele mai aprinse zone din jocuri ca Horizon Zero Dawn. Mişcările apei şi apusurile din acest joc se văd superb în HDR. Oferă contrast de 1000:1 şi unghiuri de vizualizare de 178 de grade pe verticală şi orizontală.

Le-am testat şi da, e OK pentru a trage verii sau prietenii cu ochiul la gameplay în vreme ce te joci, peste umăr. 

Conectivitate

La conectivitate bifăm 2 porturi HDMI 2.0, un DisplayPort, un port USB-B amonte şi 4 porturi USB 3.2, dintre care două cu încărcare rapidă, încât să îţi alimentezi telefonul în vreme ce te joci. Bonus: ieşire căşti.

Audio

Pe partea acustică beneficiem de două difuzoare de 5W cu sunet DTS la bord. M-au surprins plăcut speakerele, deşi am pornit cu aşteptări zero. Volumul e suficient pentru o cameră mică, un dormitor e umplut de sunetul mulţimilor din New York care îl salută pe Spider-Man pe PS5 sau de vocea bubuitoare a lui Kratos în God of War, luptându-se cu şopârle uriaşe sau mega trolli.

Mărturisesc că nici n-am stat cu volumul la maxim, chiar şi 40% e foarte OK. Nu prea au bas, dar nu mă plâng. Vocile şi înaltele sunt redate corect. 

Gaming

Sistemul de iluminare Ambiglow e sarea şi piperul aici, aflându-se în spate, sub forma unor LED-uri luminoase (22 la număr). Haloul lor de lumină adoptă aceeaşi culoare ca şi acţiunea de pe ecran, fie el film sau jocuri. Cu un zid alb în spate primeşti o extindere a imaginii de pe ecran, cu nuanţele reci şi intense ale iernii din God of War sau jungla roşie din Horizon Forbidden West. 

Philips Momentum 278M1R/00

Ambiglow se poate seta pe Follow Video, Auto, Single Color sau Off. Le poţi regla şi luminozitarea LED-urilor. Tonalitatea pielii lui Aloy din Horizon Zero Dawn e reper aici sau nuanţele cerului New York-ului din Spider-Man. Îmi place şi cum arată God of War pe acest ecran, imersiv pe două planuri: muchii înguste ale ecranului şi Ambiglow care te scufundă şi mai mult în Svartalfheim, iluminând în culorile sale mediul din jurul tău. E cu atât mai spectaculos dacă ai monitorul lângă un colţ de perete şi lumina se răspândeşte generos în jur. 

Philips Momentum 278M1R/00

Iar la secvenţele de luptă nu am remarcat frame drop-uri, tearing sau alte probleme, profitând din plin de animaţiile jocurilor pe PS5, de la Marvel's Guardians of the Galaxy la Spider-Man, God of War, Horizon: Forbidden West. E clar totuşi că vom juca pe modurile Favor Resolution, care oferă gaming 4K 60 şi nu cele care favorizează frame rate mai ridicat. 

Există un Smart Image Game Mode, care optimizează automat setările pentru cea mai bună experiență de joc. Avem şi moduri speciale pentru genuri de joc: FPS, Racing, RTS, Smart Frame Mode (pentru a nu avea frame drops). Input lag-ul e foarte scăzut (avem şi opţiune specială pentru asta în setări), fie că foloseşti controller DualSense de PS5 sau mouse şi tastatură. 

Philips Momentum 278M1R/00

Funcţionalitatea SmartImage HDR are opţiuni ca HDR Game, HDR Movie, HDR Photo, Personal şi Off. Personal mi s-a părut că HDR Game e ideal, dar doar pentru anumite jocuri. La cele horror nu aş activa HDR-ul, îmi place să mă scufund în umbrele lor. Avem parte şi de AMD FreeSync, asta în cazul în care vrei să conectezi un PC la acest monitor şi nu o consolă. El aduce timpi de răspuns excelenţi şi scapă de orice frame drop.

Am găsit şi un filtru de lumină albastră, care ne ajută să ne protejăm ochii dacă ne jucăm noaptea şi pe întuneric. Tehnologia Flicker Free e de asemenea la posturi, scăpându-ne de problemele cu imaginile care obosesc ochii, prin flicker-ul lor. 

Concluzie

După ce mi-am tot stricat ochii stând în faţa unui TV 4K de 139 cm, de fapt mult prea aproape de el, m-am relaxat cu acest monitor de 27 inch, în 4K. Diagonală fiind mai mică, imaginea e mai crisp, iar Ambiglow creşte imersiunea, incluzând şi peretele din spate în "acţiune". Panoul IPS LCD înseamnă că poţi şi lucra cu grafică, edita foto şi video şi în cazul meu să văd cât mai clar culorile pozelor făcute cu telefoanele pe care le testez.

Vreau să reţineţi totuşi un lucru: acest monitor e pentru cei care vor detalii din jocuri single player, micro expresii faciale ale lui Aloy în Horizon sau Ellie în The Last of Us, e pentru cei care apreciază latura cinematică a jocurilor şi nu cei care vor 90-120 FPS în Warzone sau Overwatch 2. E pentru single player şi să te simţi tu cu ţine bine, savurând povestea în faţa monitorului.

Dacă ar fi să menţionez un neajuns ar fi joystick-ul din spate şi migăleala de a umbla prin meniuri. Partea bună e că odată setat monitorul nu mai ai de ce să umbli la el. Iar pivotul de aici e cel mai versatil din cele testate de mine. 

Philips Momentum 278M1R/00, prețuri actualizate:

Philips Momentum 278M1R/00, Review:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×