Sistemele Mesh au devenit tot mai populare în rândurile celor ce caută o soluție pentru a-și extinde raza de acțiune a rețelei WiFi, fiind ideale pentru case sau apartamente mari. În urmă cu câteva zile un astfel de sistem a sosit la mine, cunoscut sub numele de Mercusys Halo H50G. După cum era de așteptat, ni se promite o acoperire mare, de până la 550 m² și o conexiune stabilă de internet în orice colț al locuinței. Eu îl folosesc de peste o săptămână, iar mai jos veți afla impresiile mele despre acest sistem mesh, dar și alte detalii necesare în cazul în care vă gândiți să îl achiziționați.
Unboxing și design
Mercusys Halo H50G sosește într-o cutie predominant de culoare roșie, nuanță caracteristică pentru companie deja. La interior se află cele trei unități mesh, un manual de utilizare, cablu Ethernet-Ethernet, dar și trei adaptoare de rețea, câte unul pentru fiecare unitate din pachet.
Cât despre design, routerele adoptă o formă cubică și sunt realizate din plastic mat, alb, destul de plăcut la atingere. Sunt ușoare, iar în partea din față prezintă un singur LED care va indica starea rețelei prin diferite culori. În partea din spate observăm trei porturi LAN/WAN Gigabit, dar și portul de alimentare. Pentru cei interesați de dimensiuni, aflați că un astfel de router măsoară 88 x 88 x 88 de centimetri, iar fiecare dispozitiv poate funcționa atât ca amplificator, cât și ca unitate principală.
Configurare
Înainte să configurez sistemul, vă mărturisesc că am avut câteva îndoieli văzând rating-ul aplicației Mercusys din Google Play. Se pare totuși că această aplicație este compatibilă doar cu anumite modele din portofoliul companiei. Astfel, mulți utilizatori au acordat note mici aplicației doar pentru că modelul deținut de ei nu poate fi configurat și controlat de pe smartphone.
În realitate, aplicația Mercusys funcționează excelent cu modelul Halo H50G. Doar am instalat-o din Google Play, am alimentat și conectat unul dintre routere la modem prin intermediul cablului Ethernet-Ethernet și am așteptat inițializarea la pornirea aplicației. Procesul de configurare a decurs simplu și rapid, iar software-ul celor de la Mercusys are și un look simplu, minimalist și atrăgător.
Celelalte routere necesită doar alimentare, iar terminalele vor prelua semnalul de la unitatea care oferă cea mai bună conexiune. Procesul de conectare al unităților secundare se realizează tot prin intermediul aplicației. Nu am mai văzut în cazul altor sisteme mesh până acum, însă în aplicație putem seta camerele în care sunt amplasate dispozitivele, cât și dacă se află la parter sau la etaj. Aplicația permite setarea unei parole facil, numele rețelei, dar și să accesăm anumite funcții precum controlul parental.
Specificații
Sistemul Mercusys Halo H50G a sosit la mine sub forma unui kit 3-pack, însă există și un kit cu două routere în pachet. Aceste dispozitive funcționează în regim dual-band și oferă viteze de până la 600 Mbps în banda de 2.4 GHz și 1300 Mbps în cea de 5 GHz. Acoperirea în cazul a trei unități ajunge până la 550 m², fiind un sistem ideal pentru cei ce stau la casă sau într-un apartament de dimensiuni generoase.
Fiecare unitate dispune de tehnologia MU-MIMO ce ne permite să conectăm aproximativ 100 de dispozitive simultan la rețea. Avem aici și tehnologia Beamforming pentru semnal Wi-Fi stabil, iar fiecare unitate dispune de șase amplificatoare și receptoare de semnal. Funcția Seamless Roaming este și ea prezentă, iar în timp ce ne deplasăm prin casă sistemul Halo H50G conectează automat dispozitivele la cea mai rapidă unitate aflată în apropiere oferind conexiuni Wi-Fi neîntrerupte.
Standard, rețeaua WiFi va fi unificată (2.4 GHz și 5 GHz), dar putem schimba acest lucru din setări folosind aplicația Mercusys. Tot din aplicație putem administra rapid și ușor rețeaua, existând aici și control parental. Putem selecta filtre care să corespundă unei anumite grupe de vârstă pentru a bloca conținutul neadecvat pentru copii, putem seta limite de timp în mediul online și să întrerupem oricând conexiunea la internet pentru anumite dispozitive.
Aplicația va afișa și notificări în momentul în care cineva se conectează la rețea, dar și rapoarte lunare cu privire la funcționalitatea sistemului. Nu în ultimul rând, tot de aici putem crea o rețea pentru oaspeți separată și să limităm viteza de internet pentru aceasta.
Impresii și disponibilitate
Probabil știți deja din recenziile precedente că eu nu am o locuință foarte mare, însă locuiesc în mediul rural, astfel că am putut testa destul de ușor raza de acțiune a sistemului mesh. Unitatea principală a fost amplasată pe hol, acolo unde am modemul de internet, un dispozitiv a fost plasat în camera mea, fix pe birou, iar unul în camera de zi. Abonamentul meu este Digi Fiberlink 1000, iar vitezele obținute de mine le aveți mai jos.
Cele mai mari viteze obținute pe WiFi au fost la o distanță de 1-2 metri de routerul principal, cel conectat la modemul de internet. În majoritatea cazurilor totuși, receptoarele oferă viteze de aproximativ 200 Mbps (download) și 250 Mbps (upload) pe WiFI. Conectând direct laptopul la routerul principal, prin cablu, am obținut chiar viteze de peste 900 Mbps download și peste 600 Mbps upload. Ping-ul este și el destul de scăzut, oscilând între valori de 2 și 4.
Acoperirea este mare, însă viteza scade considerabil la o distanță de aproximativ 90 de metri de casă, fără alte receptoare în zonă care să amplifice semnalul. Ca o concluzie, cred că acest sistem se potrivește de minune în cazul în care aveți o locuință mai mare, pe mai multe etaje și nu sunteți interesați de viteze mari pe WiFI, de peste 500 Mbps în întreaga casă.
Viteza obținută facilitează accesul la streaming 4K fără probleme, iar sistemul se dovedește mai mult decât capabil pentru o utilizare normală, zilnică. În mod clar câștigă puncte bonus când vine vorba de design, unitățile adoptând un aspect minimalist și elegant, potrivindu-se indiferent de încăperea în care sunt amplasate. Nici suma de comercializare nu e rea, sistemul oferind clar un raport echilibrat atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității.
Preț și disponibilitate
În momentul de față sistemul mesh Mercusys Halo H50G se comercializează doar în variantă 3-pack, iar câteva prețuri aveți listate mai jos:
Mercusys Halo H50G (3-pack)