Prezentare KUGOOKirin S1 Pro - Trotinetă electrică pliabilă cu construcție robustă și autonomie generoasă

4.711 ori
<b>Prezentare KUGOOKirin S1 Pro - Trotinetă electrică pliabilă cu construcție robustă și autonomie generoasă</b>Pe lângă telefoane, tablete, laptopuri și alte gadget-uri destinate folosinței mai mult în interior, a sosit la mine și o trotinetă electrică, vehicul ce se folosește exclusiv în exterior. Este vorba despre Kugoo S1 Pro, un model ce promite facilitarea

Pe lângă telefoane, tablete, laptopuri și alte gadget-uri destinate folosinței mai mult în interior, a sosit la mine și o trotinetă electrică, vehicul ce se folosește exclusiv în exterior. Este vorba despre KUGOOKirin S1 Pro, un model ce promite facilitarea mișcării rapide chiar dacă locuiești sau muncești într-un oraș aglomerat. Acum a venit momentul să vă prezint și câteva impresii cu privire la aceasta, după aproximativ două săptămâni de utilizare. 

Construcție, asamblare și configurare

KUGOOKirin S1 Pro este o trotinetă pliabilă compusă din două părți principale: ghidon + cadru construit din aliaj de aluminiu. Pentru a o pune în funcțiune trebuie să conectăm cablul aflat în ghidon cu cel aflat în cadru. În pachet regăsim și patru șuruburi și o “trusă de scule” sub formă de briceag elvețian prin intermediul cărora securizăm ghidonul după asamblare.

Trotineta beneficiază de certificare IP45, iar bateria este bine izolată extern pentru rezistența la apă. Anvelopele sunt de tip fagure, măsoară 8 inch, sunt dense și nu pot face pană. Ele absorb cu ușurință șocurile, iar sistemul de frânare este dublu. Roata din față are frână electro-magnetică, iar în spate regăsim o frână de picior, de urgență. Cadrul suportă o greutate de 120 de kilograme, iar suprafața acestuia este acoperită cu silica gel pentru aderență.

Sistemul de pliere este destul de simplu. Avem parte de o clapă portocalie pe care o apăsăm pentru plierea sau deplierea trotinetei. Tot în partea de jos regăsim și un cric, iar în spate un stop care va și semnaliza când oprim sau schimbăm direcția. Trecând la ghidon, aici avem parte de un buton prin intermediul căruia pornim sau oprim trotineta, butonul de accelerație și cel de frână în partea dreaptă. Mânerele oferă o aderență crescută și sunt confortabile, fiind îmbrăcate în material cauciucat. Tot pe ghidon vom găsi și un display LCD, dar și un far destul de puternic.

Specificații

  • Dimensiuni ambalaj - 1050 x 195 x 405 mm;
  • Dimensiuni produs - 1100 x 425 x 1090 mm;
  • Viteza maximă - 30 Km/h;
  • Autonomie - ≤ 30 Km;
  • Unghi maxim de urcare - 15°;
  • Suprafață plană, tare, obstacole nu mai înalte de 2 cm, găuri nu mai adanci de 3 cm;
  • Anvelope pline - 8 inch;
  • Sistem frânare - Frână electro-magnetica + Frană picior;
  • Sistem amortizare - Frontal și spate;
  • Display - LED;
  • Protecție IP45;
  • Far LED;
  • Putere motor - 350W;
  • Baterie - 36V/7.5 Ah;
  • Timp încărcare - 3-5 ore;
  • Greutate maximă suportată - 120 kg;

Funcții și experiență de utilizare

KUGOOKirin S1 Pro cântărește 13,65 de kilograme și este pusă în funcțiune de un motor de 350W. Este vorba despre un motor fără perii care asigură viteze maxime de până la 30 km/h. Trotineta funcționează pe trei nivele:

  • Nivelul 1 - viteză de 12 km/h
  • Nivelul 2 - viteză de 20 km/h
  • Nivelul 3 - viteză de 30 km/h

Trebuie să mărturisesc că e prima dată când mă urc pe o trotinetă electrică. Totuși, am mai mers pe bicicletă și skateboard, motiv pentru care nu am întâmpinat probleme în a-mi ține echilibrul. La prima încărcare e recomandat să ținem trotineta în priză până ce bateria este încărcată complet conform manualului de utilizare. Bateria are o capacitate de 36V/7.5 Ah, se încarcă în 3-4 ore, iar autonomia în condiții ideale este de 30 de kilometri. Când vorbim despre “condiții ideale” ne referim la o greutate maximă de 65 de kilograme, temperatură ambientală de 25 de grade Celsius, fără vânt, drum fără înclinare și viteză constantă.

KUGOOKirin S1 Pro

Autonomia obținută de mine a fost totuși de 14-15 kilometri, iar de multe ori am folosit-o și în rampe cu înclinare până în 15 grade. De asemenea, cântăresc puțin peste 100 de kilograme, dar asta nu a fost o problemă. Cel mai mult am folosit-o pe nivelul 3, iar viteza a fost constantă, între 28 și 30 de km/h. În rampă totuși, viteza a scăzut la 20-23 km/h. Trotineta folosește și energia kinetică generată de mișcare, astfel că va mai funcționa o perioadă chiar dacă bateria este descărcată.

Am remarcat că în cazul unor obstacole mici precum gropile din asfalt, trotineta va recunoaște situația și va încetini destul de brusc, în încercarea de a atenua șocul. De asemenea, nu va trebui să ținem degetul pe accelerație tot timpul, după aproximativ 10 secunde ea va rămâne la o viteză constantă. Platforma este generoasă și suficient de aderentă pentru a nu aluneca. Eu lucrez de acasă, așa că nu am avut un scenariu real de utilizare precum cel de a o folosi pentru a ajunge la servici sau la liceu. Totuși, am încercat să creez unul. 

KUGOOKirin S1 Pro

În cele două săptămâni de utilizare am preferat să iau trotineta pentru a ajunge la magazin în locul mașinii. Eu locuind în mediul rural, singurele magazine mai apropiate sunt la o distanță de 2,5 kilometri. Pot spune că i-am parcurs ușor și m-am întors destul de rapid. În timpul nopții, Kirin S1 Pro are un far atât de puternic încât bate în fiecare curbă, similar cu un scuter. Nu m-am simțit niciodată în pericol nici sub acest scenariu de utilizare, mașinile chiar oprind pe strada mea destul de îngustă neștiind inițial despre ce vehicul e vorba. 

Trotineta are totuși un minus mare pe care sper ca cei de la KUGOO îl vor rezolva curând. Deși aplicația pentru smartphone există și se poate descărca din Google Play, nu am reușit sub nici o formă să conectez trotineta la smartphone. Am încercat să acord toate permisiunile, să o conectez manual la Bluetooth și apoi să intru în aplicație, însă nu a funcționat nicicum. Am observat că există și o mulțime de recenzii negative din cauza acestui lucru. Bănuiesc că nu existau foarte multe funcții în aplicație, însă ar fi fost utilă pentru blocarea trotinetei atunci când nu este folosită. 

KUGOOKirin S1 Pro

Nu am totuși prea multe reproșuri în afară de acest inconvenient legat de aplicație. În mare parte trotineta livrează ceea ce promite, este suficient de rapidă și ușor de folosit. Totuși, la o greutate de aproape 14 kilograme nu este tocmai facil de transportat pe distanțe lungi. 

Verdict

Pro:

  • Ușor de utilizat;
  • Solidă și stabilă;
  • Autonomie generoasă;
  • Raport bun calitate-preț;
  • Sistem de frânare dublu;
  • Suficient de rapidă;
  • Far LED puternic;
  • Certificare IP45;

Contra:

  • Aplicația nu funcționează;

KUGOOKirin S1 Pro este o trotinetă electrică solidă și cu o autonomie decentă, reușind să livreze ceea ce promite producătorul. Te duce rapid dintr-un loc în altul, fiind utilă în orașele aglomerate unde până și mijloacele de transport în comun sunt pline.

KUGOOKirin S1 Pro

E neașteptat de distractiv de folosit, răspunde prompt la comenzi, iar portabilitatea este asigurată de sistemul de pliere. Poate fi transportată în metrou, în lift și alimentată la servici, liceu sau la facultate destul de simplu. Marele minus ar fi doar aplicația pentru smartphone care nu funcționează.

Preț și disponibilitate

Trotineta electrică KUGOOKirin S1 Pro este disponibilă în oferta Geekmall pentru suma de 1399 lei. În această perioadă adăugarea codurilor GEEK20 și KUGOO20 vă aduce o extra-reducere de 40 de lei și vă scapă astfel de costurile de livrare. O găsiți aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×