Una dintre cele mai vizionate recenzii de jocuri de pe canalul nostru este cea a lui Shadow Fight 2, care e undeva pe la 31.000 de vizualizări. De asemenea jocul acesta a prins foarte bine în România, aş zice poate chiar mai bine decât Mortal Kombat X. De aceea suntem încântaţi să vă anunţăm că Shadow Fight 3 a primit o dată de lansare.
Jocul va sosi pe 16 noiembrie dacă totul merge bine şi nu e foarte clar încă dacă va fi gratuit sau nu. Probabil va fi gratis, dar vom avea IAP-uri şi timere. Va fi tot un fighter, dar de această dată cu grafică 3D şi animaţii mai complexe, aşa cum vedem în trailerul de mai jos. Vom avea în continuare atacuri pe bază de picior, pumn şi combo-uri, plus obiecte şi arme pe care le putem echipa.
Fizică arată excelent şi fundalurile şi meniurile au evoluat la rândul lor. Evident personajele au puteri speciale şi am văzut şi un soi de demon cu săbii albastre. 3 facţiuni sunt incluse deocamdată în campanie: Heralds, Legion şi Dynasty. Unele atacuri speciale sunt randate în slow motion şi arată spectaculos.
Ca să nu ne plictisim până în noiembrie, vom primi o actualizare amplă pentru Shadow Fight 2 în august. Probabil cel mai aşteptat joc al anului pentru mine este acest Shadow Fight 3, poate după Modern Combat Versus.