În ultimii ani am tot folosit jocul Riptide GP2 ca benchmark pe terminalele ajunse la noi in test, atât la testul de temperatură, cât şi pentru a vedea cum se comportă un device la gaming. Am fost foarte încântaţi când a debutat succesorul acestui joc şi anume Riptide GP: Renegade, care a fost lansat în luna iulie şi imediat a fost instalat şi de noi pe LeEco Le Max 2.
Costă în jur de 3 euro în Play Store şi vine tot de la Vector Unit, cu o grafică actualizată, la nivel de consolă şi parcă mai puţine sub-setări la nivel grafic. Am setat grafica pe Ultra, frame rate-urile la maxim şi jocul a arătat spectaculos pe telefonul cu 6 GB RAM pe care l-am testat. Renegade păstrează ideea predecesorilor din serie şi anume curse cu hydrojeturi, cu o uşoară abordare SF.
De această dată circuitele sunt mai dinamice şi vom trece printr-un câmp de luptă, cu submarine şi nave care trag unele în altele, printr-un lac plasat într-un parc sau într-o mare învolburată plină de structuri metalice care cad spre noi. În continuare avem un boost, care se încarcă făcând cascadorii pe rampe, de această dată şi mai multe decât înalte şi tot bazate pe swipe.
Ce nu mi-a plăcut e că deşi avem multiplayer online, el nu a funcţionat nici măcar o dată pe parcursul testării jocului. Cursele pot fi de tip întrecere cu jaloane, time trial, elimination, întrecere cu 7 rivali sau pur şi simplu scor record stabilit din cascadorii. Evident putem debloca noi hydrojet-uri, să le personalizăm lookul şi să deblocăm şi noi piloţi, care aparent au şi o poveste în spate, cu rivalităţi dintre diferiţi concurenți, roboţi sau oameni.
Odată ce facem level up primim şi puncte de skill, cheltuite pe noi cascadorii sau boosturi la start de cursă, precum un 10% viteză în plus sau viteza extra din siajul rivalilor. Am impresia şi că circuitele sunt mai lungi acum şi parcă muzica, deşi anonimă sună mai bine decât la precedentele jocuri. Controlul e bine implementat deşi tot nu mă descurc cu tilt, ci prefer touch.
Un element nou e poliţia, care vine pe skyjet-uri şi vă încurcă cu succes, ba chiar vă şi împinge în ziduri. Un AI destul de capabil în acest titlu, spunem noi. Rămâne un joc de nota 9.5 din 10, chiar şi în ciuda multiplayer-ului nefuncţional şi îl găsiţi aici pentru Android, sau aici pentru iOS. Grafică mai bună de atât mai rar pe mobil!
LeEco Le Max 2, prețuri acutalizate: