La câteva luni bune de la debutul lui Monument Valley 2 pe iOS este momentul ca titlul de față să sosească și în lumea Android. Jocul este acum disponibil în Google Play pentru suma de 24.99 lei și este compatibil pe hârtie cu smartphone-urile ce rulează minim Android 4.4 KitKat.
Este vorba despre un joc indie care sosește drept sequel pentru Monument Valley din 2014, un joc tare captivant pe care vi l-am prezentat și noi aici pe Mobilissimo. Noul titlu are și o poveste în spate și aflați că îl puteți juca și în situația în care nu ați încercat varianta originală, asta pentru că între cele două nu există o legătură.
De această dată sunt incluse două personaje în joc, o mamă numită "Ro" și fiica sa care vor porni împreună la aventură. Pe parcursul poveștii, Ro își va încuraja fiica să preia conducerea și să găsească calea printre nivele. Găsiți mai jos link-urile de descărcare ale jocului pe Android, dar și iOS!
- Android - 24.99 lei
- iOS - 4.99 dolari