Jocul românesc Link Twin are în spate o istorie interesantă şi după ce a fost disponibil în exclusivitate pe Android pe terminalele Samsung via Galaxy Apps, iată-l ajuns şi pe iOS. Mai mult decât atât, a ajuns să fie Featured în App Store, la categoria Games. Costă 1.99 euro şi pune la bătaie 100 de nivele.
Anunţat şi prezentat în luna mai a anului trecut, în cadrul Romanian Design Week, jocul a avut parte şi de un demo la Comic Con 2016. Lansarea oficială a venit totuşi în septembrie, titlul ajungând întâi pe Android gratuit. Varianta premium de pe iOS aduce o experienţă de joc îmbunătăţită, cu 5 capitole şi 100 de nivele. Veţi controla două personaje, Lily şi Tom, pe care le mişcaţi în tandem printr-un soi de labirinturi izometrice.
Fiecare capitol aduce şi noi mecanici de joc şi există şi o poveste de fundal, cu ajutorul căreia vom regăsi amintirile pierdute de Lily şi Tom. Cheia acestui joc e atmosfera zen şi faptul că nu te vei enerva atunci când te blochezi. Dezvoltatorii au numit Link Twin o "meditaţie asupra pierderii", care implică rezolvarea unui puzzle. Trebuie să mişcăm personajele printre pătrăţele, capcane, avem şi portaluri şi manete de activat. Totul se face cu swipe-uri.
Acesta este un produs al studioului romanesc Lorraine şi e publicat de Carbon, primul incubator românesc care sprijină startup-urile din industria de gaming. Puteţi descărca jocul de aici.