Îmi place să găsesc clone de jocuri ca F-Zero sau Wipeout în Play Store, atât de mult încât aş face un hobby din asta. Printre aceste clone se numără şi Cosmic Challenge, gratuit în Store şi testat pe Huawei P8 Max. Lansat în luna mai a acestui an, el vine de la Ivanovich Games.
Există doar 5 rivali în curse şi scopul e să terminaţi mereu în top 3, pentru a trece mai departe. Evident putem să mai atingem nişte obiective, precum un tur de pista record, cascadorii la 360 de grade şi altele, care ne aduc extra resurse de cheltuit. Cu acestea putem debloca noi nave şi bucăţi de circuit pentru editor. Aparent există şi un multiplayer, dar trebuie să jucăm mult pentru a-l debloca.
Grafica arată bine, chiar foarte bine şi circuitele sunt excelente ca aspect, ca şi felul în care sunt redate navele. Putem salva jocul în cloud şi accesă circuite realizate de comunitate. Controlul e prin înclinare sau atingere, cu sensibilitate reglabilă şi putem activa accelerarea automată, după cum am făcut şi eu de altfel. Există și posibilitatea de a face rotiri în aer, pentru extra puncte de cascadorii. Fâşiile albastre de pe circuit oferă un spor navelor şi deşi am lăudat mai sus aspectul traseelor, ele sunt destul de complexe şi au multe viraje.
Există şi rampe, ace de păr şi vom rula şi cu capul în jos. Din păcate nu avem actualizări deblocabile, iar navele sunt scumpe, ca şi bucăţile de circuit. Trebuie să recunosc că m-am distrat cu acest joc, deşi modurile de întrecere sunt cam limitate: eliminare, cursă standard şi... cam atât. Cu editorul putem aşeza noi rampe cum dorim, boost pads, bucăţi de circuit, ace de păr, porţiuni de viraj şi multe altele. Evident mai toate sunt blocate şi costă bani.
Circuitele pot fi partajate şi cu alţi gameri. Îi acordăm lui Cosmic Challenge nota 8.7 din 10 şi îl descărcaţi de aici pentru Android, sau de aici pentru iOS.
Huawei P8 Max, prețuri actualizate: