Zilele acestea cam pe oriunde te duci este imposibil să nu auzi voci din jur care vorbesc despre Pokemon GO, jocul ce a devenit un hit la nivel global într-un timp foarte scurt. Și Nintendo, compania ce deține franciza, are numai de câștigat pe seama feedback-ului pozitiv primit din partea publicului, toți jucătorii fiind antrenați în task-ul de a găsi cât mai mulți pokemoni și a-i adăuga în colecția virtuală din aplicație.
Cum era de așteptat, și acțiunile celor de la Nintendo aveau să cunoască creșteri impresionante, lucru ce s-a și întâmplat. În cele câteva săptămâni de la debutul acestui titlu, acțiunile companiei au crescut cu până la 86%, lucru ce a făcut ca valoarea de piață a firmei să crească serios.
Astfel, prin intermediul unui raport marca Bloomberg aflăm că Nintendo este acum evaluată la o valoare de 39 miliarde de dolari, sumă ce o plasează deasupra celuilalt gigant japonez, și anume Sony. Deși pentru moment se pare că evoluția va continua și în perioada următoare, rămâne de văzut dacă compania va reuși să susțină această creștere, și dacă hype-ul creat de joc va fi la fel de mare și în lunile ce vin.
Cel mai probabil, odată ce lansarea jocului la nivel global va fi realizată, compania va introduce noi update-uri pentru a ține jucătorii 'în priză', adăugarea de noi pokemoni listei de 150 caractere fiind în cărți cu siguranță.