La cameră găsim un decupaj frontal destul de mic, care ascunde senzor de 20 de megapixeli, cu deschidere F/2.2 şi cu lentila asferica 5P. Suportă HDR, Portrait şi Night Mode. În spate vedem o cameră triplă, cu senzor principal de 50 MP, cu mărime de 1/1.28 inch. Oferă captură cu pixeli mari, combinând 4 pixeli în 1 pentru un Super Pixel. Optează pentru o lentilă Leica Vario Summicron, are deschidere F/1.9 şi lentila asferica 7P. Aduce şi stabilizare optică şi filmare HDR10+ în 4K la 30 FPS.
Video-review Xiaomi 13T Pro, secțiunea Cameră
Apoi vine o cameră telephoto de 50 de megapixeli, cu optică Leica, distanță focală de 50 mm, deschidere F/1.9 şi lentilă asferică 5P. Are zoom optic 2X. A treia cameră este cea ultrawide, de 12 MP, tot cu optică Leica, cu deschidere F/2.2, cu lentilă asferică 5P. Ca şi la Xiaomi 13, 13 Pro, 13 Ultra avem aici stilurile Leica Vibrant şi Authentic, pentru profiluri de culoare mai aprinse sau mai realiste. Primim şi Pro Focus (capturează obiecte în mişcare rapidă) şi Night Mode, dar şi ceva numit Master Lens System. E practic un sistem de Bokeh manifestat în 3 forme:
- 35 mm: obiectiv de documentar
- 50 mm: Bokeh cu efect de vârtej
- 90 mm: obiectiv Soft Focus
Xiaomi 13T Pro foloseşte obiective Summicron coproiectate cu Leica şi în interfaţa găsim şi 6 filtre Leica, inspirate de lentilele şi camerele companiei, printre ele şi albastru sau Sepia. La captura video avem parte de opţiunea LOG 4:2:0 H.265 10 bit şi REC.709 LUT pentru culori cât mai precise şi colorizare mai uşoară pentru editarea de după filmare.Poţi importa stiluri LUT pe telefon.
Fotografiile de pe timp de zi au fost realizate în Berlin şi văd o cameră înfometată de lumină. Nu remarc vreo deformare a marginilor sau pierderi de detalii pentru camera ultrawide, care chiar e necesară pentru a prinde amploarea unor clădiri sau monumente din capitala germană. Fie că vorbim de Mercedes Platz sau de Zidul Berlinului din partea de est a oraşului şi clădirile cu design industrial din zonă.
Culorile tind spre rece, lumina abundă şi văd şi câteva reflexii mai ciudatele. Closeup-urile cu flori sunt reuşite, focalizarea e precisă şi tot precisă e şi pe acele bruschete de la restaurant. Atenţie la filtre totuşi, pot ieşi "radioactive". Am prins şi un pizzer în acţiune, în vreme ce ne pregătea pizza şi texturile au fost savuroase, dar rezultatul e mă mult nivel de high midrange.
Detaliile feliei de pizza sunt impresionante şi văd mai mulţi pixeli aici decât la captura cu un iPhone 15 Pro din buzunarul meu. Şi la crop ai mai multe detalii. Elemente ciudate de focalizare ratată ici şi colo totuşi.
Selfie-urile sunt reuşite în a mă decupa faţă de fundal, au o rezoluţie foarte mare şi un blur de DSLR sau hai Huawei Mate.
Dintr-o dată ne mutăm la Zidul Berlinului şi pozele parcă prind viaţă. Se încarcă de culori, texturi, detalii, contrast plăcut. Cerul arata excelent, paleta de culori e largă. Vedem tributuri aduse marilor războaie şi cauze din lume, ba chiar şi un tribut Pink Floyd, The Wall. Simboluri ale păcii şi opresiunii sunt înlănţuite de artişti locali, care au pictat intens în ultimii 30+ ani pe acest zid.
Arta urbană e la ea acasă, cu graffiti-uri cu King Kong în alb negru şi Godzilla, alături de clădiri de cărămidă şi un trump cu creastă prins la zoom 2-3X în mod excelent. O școală de muzică cu biciclete doldora în fața ei și un ochi pe perete ne întâmpină psihedelic, lângă o carcasă ruginită ce îmi amintește de un robot din Horizon Zero Dawn.
Vă las cu o galerie de decoruri industriale, cărămizi şi țevi metalice, beergartdenuri şi Raul Spree, pe care treceau vapoare mai mari decât mă aşteptam.
Impresii? Opusul lui Xiaomi 13 Pro. Acolo culorile erau prea vii, galbenul aprins. Aici sunt molcome, cuminţi, înecate în lumina prinsă de cameră. E pragmatism, dar se schimbă imediat cu filtrele Leica aferente.
Noaptea trecem la Timişoara, unde găsim iar multă lumină, claritate OK şi focalizare perfectă pe acel dragon de la fântână. Ultrawide-ul îşi arată limitările, mărind luminile şi deformând subiecţii pe lateral, ba chiar şi central. Sunt şi reflexii cam mari şi unele halouri mov pe alocuri. Night Mode rezolva din probleme şi avem şi unul deja integrat în cameră, activă ca mod default.
Aş e remarca faţadele clădirilor cu multiple seturi de iluminare şi fotografiile cu scena în amenajare, cu detalii spectaculoase şi un verde al schelelor hipnotic. Scenariul dificil al iluminării albastre a plantelor a dat de furcă acestei camere, părând că avem o pată de cerneală pe ecran. Sunt limitări, asta e evident. Dar poţi face poze bune de Insta totuşi în vacanţă.
Trecând la video, am filmat cu Steady Video la Mercedes Platz şi am am prins o imagine foarte albă, dar detalii decente pentru Full HD. Am şi crezut că e 4K pentru o clipă. Frunze cam arse la copaci.
Filmarea 4K e la nivel de flagship, are toţi pixelii acolo şi se bate cu Samsung-uri şi iPhone-uri. Zoom-ul se face în trepte şi după 2-3X nu mai impresionează. 5X face deja halouri mov pe oameni.
Am şi un TikTok making of de pizza la restaurant, cu nişte ezitări la focalizare, dar e drept că filmam prin sticlă. De asemenea există o filmare pe malul râului Spree, cu un ghid care ne explică ce urmează să vedem, mai precis partea de Est a Berlinului şi celebrul Zid. Am remarcat o naturalețe a nuanţei pielii şi focalizare precisă pe chipurile persoanelor. Peste 100 de artişti au pictat Zidul Berlinului apropo.
Vedeţi şi un vlog realizat de mine cu o colecţie de graffiti-uri. Stilurile grafice sunt variate, de la școala japoneză la cea italiană, francez şi evident germană. Multe opere sunt noi, realizate prin 2009, dar şi pe durata pandemiei spre exemplu.
Vocea are mai mult bas şi amploare la captura microfoanelor decât ce a oferit iPhone 15 Pro. Am filmat şi ambarcaţiuni pe râul Spree, devenite aurii odată cu golden hour-ul soarelui.
Plusăm şi cu o filmare 8K spre final, doldora de detalii. Am filmat vile de 1 milion de euro bucata, mai spartane decât ce avem noi în Primăverii. Panoramare violentă, dar claritate OK.
Filmarea nocturnă nu e rea deloc, în afară de niscaiva trepidaţii la captura din mers. Focalizare pe jetul de apă, ceva ce rar vezi şi surse de lumină OK ţinute sub control. Nişte reflexii a la iPhone au stricat puţin feng shui-ul şi zoom-ul nu a părut a fi din cale afară de generos cu detaliile după un nivel chiar şi mic de 2X. Mai bun la panoramat decât în mişcare noaptea.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 EvoMagaflă prețul
- 🛒 VEXIOaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (Cod „QUICK202” pentru 3% extra-discount)află prețul
- 🛒 Mi Homeaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul