Nu ştiu dacă aţi avut timp să vizionaţi recenzia lui Samsung Galaxy Z Fold4 încă, dar la finalul sau am făcut o speculaţie: chiar dacă Samsung ar fi lansat un Galaxy Note în acest an, Galaxy Z Fold4 l-ar fi canibalizat şi înlocuit oricum. Între timp v-am prezentat 5 motive pentru care Z Fold 4 e "telefonul pliabil Alpha" şi m-am gândit şi la 5 motive care îl fac redutabil şi ca "telefon premium normal", dacă am scoate pliabilitatea din ecuaţie. Ştiţi probabil că am darul sau "boala" de a scrie recenzii foarte lungi, aşa că din teama de TLDR am sintetizat mai jos cele 5 motive.
5. Cameră de top
Să fie clar de la început, pe Galaxy S22 Ultra nu îl detronează mai nimeni deocamdată, dar Z Fold4 se poate bate cu alte flagshipuri din prima jumătate a lui 2022, non pliabile. Mă uit în special la stabilizarea camerei, testată de mine inclusiv coborând scări în viteză şi filmând în 4K. Apoi mă uit la Night Mode, care se poate bate cu multe telefoane cu ştaif de pe piaţă şi se aplică nu doar la camera principală, ci şi la cea ultrawide şi telephoto. Avem mostre relevante la un concert Jurjak în Herăstrău la Roabă de Cultură, dar şi la Promenada Mall.
Apoi zoom-ul e la nivel de Galaxy S21 FE cel puţin, cel optic 3X, dacă nu chiar la nivel de S22 şi S22+. Aici avem fotografii cu turnul de la Baba Novac. Avem parte şi de filmare 8K la 24 FPS, acele opţiuni Studio Bokeh, care fac selfie-urile mai interesante şi oarecum mai business, mai serioase. Nu uităm şi de Portrait Video, care e peste ce oferă Apple prin Cinematic Video pe iPhone 13 Pro, de exemplu.
Camera ultrawide nu provoacă distorsionări pe lateral şi nu modifică prea mult culorile. Şi lista poate continua... iar pentru asta aveţi recenzia. Nu uitaţi şi de opţiunile speciale: Director's View, Single Take, Super Slow Motion, Food Photo (avem nişte super coaste în recenzie!) şi nu cred că eşti văduvit de vreo opţiune prezentat pe flagshipurile S22.
Başca: avem şi Nightography pe acest telefon, capacitatea de a face capturi nocturne la nivel avansat, foto şi video.
4. Suportul pentru stylus
Samsung e singură-singurică pe piaţa telefoanelor premium cu stylus. Ce e drept nu ai foarte multe opţiuni şi mai toate toate vin de la Samsung: Galaxy Note 20 Ultra, S21 Ultra şi S22 Ultra, Galaxy Z Fold3. Z Fold4 suportă input cu stylusul, ceea ce înseamnă că productivitatea e dusă la un alt nivel. Am mai văzut şi alţi rivali care suporta stylus, ca Huawei Mate XS 2, doar că funcţionalitatea nu e aşa variată ca aici.
Pe Galaxy Z Fold4 poţi desena cu latență minimă, lua notiţe, sublinia pe documente, edita capturi de ecran şi evident realiza şi acele gesturi de control. Vei roti stylusul în aer şi "desena" simboluri în aer pentru Back, Recents, Home, zoom al camerei, pornirea camerei şi multe altele. Marele plus e că acum poţi controla şi opţiunile mai mici şi granulare de pe ecran, precum cele din zona taskbar, sau cele mici şi migăloase din Notes. Sau cele de editare foto din Gallery.
Ce e clar e că nici un alt telefon flagship din 2022 nu aduce suport pentru stylus aşa bine implementat.
3. Procesorul puternic
Samsung Galaxy Z Fold4 vine cu un procesor mai puternic decât Galaxy S22 Ultra şi cu trei generaţii după Z Fold3 (care avea Snapdragon 888), nu doar una (Snapdragon 888+ şi Snapdragon 8 Gen 1 au fost sărite şi am ajuns la Snapdragon 8+ Gen 1). E un CPU future proof, produs pe baza procesului de 4 nm de la TSMC, are management termic cu 30% mai bun decât Snapdragon 8 Gen 1 şi salt de performanţă de 30%.
Un CPU potent pe un telefon înseamnă două lucruri: cât mai mulţi ani de fiabilitate şi posibilitatea de a rula orice joc doreşti cu detalii maxime şi cât mai multe FPS-uri. CPU-ul vine la pachet şi cu procesare avansată a fotografiilor şi ține în spate şi conceptul de DeX Wireless, că înlocuitor de PC, cu ecran, tastatura, mouse conectate la telefon.
Snapdragon 8+ Gen 1 mi se pare şi că administrează mai bine căldura decât Snapdragon 8 Gen 1, dar şi consumul de energie. E superior şi lui Snapdragon 888 şi 888+.
2. Ecran foarte luminos
Am mai văzut ecrane luminoase la viaţa mea, dar Galaxy Z Fold4 cu ecranul său intern se apropie periculos de mult de 1000 de LUX. Practic o să ai mereu imaginea cristal, chiar dacă soarele de afară e orbitor, e caniculă maximă, eşti în Sahara sau în Gobi. Asta mulţumită opţiunii Extra Brightness, care face ca ecranul să treacă la nivelul următor.
Antecedente cam erau, deoarece şi Galaxy S22+ se ducea la valori stratosferice, dar Z Fold 4 e şi mai luminos. El deţine recordul absolut în ierarhia noastră de teste acum.
1. 4 ani de actualizări One UI/Android
Începând cu 2022 Samsung oferă 4 ani de actualizări Android/One UI şi 5 ani de actualizări de securitate pe telefoanele sale. Citeam recent un editorial pe web sau un tweet al unui analist, care se întreba "cum de Samsung nu e faţa oficială a lui Android?". De la One UI încoace oferă actualizări foarte rapid, pe perioada tot mai lungi şi are cea mai atractivă interfaţă, mai ales acum cu OxygenOS intrat în zodia lui ColorOS retrograd.
Z Fold4 aderă şi el la această direcţie şi estimez că nu ne prinde Halloween-ul fără Android 13 şi One UI 5.0 pe el, poate nici începutul şcolilor. Şi atenţie şi la faptul că Z Fold4 de unul singur aduce în mainstream Android 12L, despre care lumea încă ştie puţine.
Doar cu aceste 5 aspecte poţi croi un hit în lumea smartphone, pentru că toată lumea caută aceste dotări. Nu poţi să apari în 2022 fără o baterie de peste 10 ore utilizare continuă, fără zoom optic măcar 3X, luminozitate de 400-500 LUX măcar şi eventual şi acele extra-uri pentru productivitate precum stylusul. Samsung le bifează pe toate şi compensează şi unde Z Fold 2 şi 3 se puteau duce mai sus. A fi pliabil... e doar cireaşa de pe tort.
Îl poți precomanda de aici economisind 200 de euro pe care îi primești în coș,