Ulefone Metal, unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri cu 3 GB RAM la bord a primit o nouă varianta de culoare în această săptămână şi anume auriu. Terminalul costă 119.99 dolari şi înainte de debutul noii versiuni sosea pe argintiu, negru sau gri.
Acest model se remarcă prin bateria de 3050 mAh, procesorul octa core MediaTek MT6753 şi aduce şi o cameră de 8 megapixeli cu senzor Sony IMX149. Această cameră se află şi pe recent testatul iHunt Freedom, pe care îl puteţi câştiga la concurs Mobilissimo.ro. Revenind la Ulefone Metal, acest smartphone pune la bătaie şi un panou frontal 2.5D arătos şi o carcasă metalică.
Are 16 GB stocare, două slot-uri SIM şi un ecran de 5.5 inch cu rezoluţie 720p. În spate găsim un scanner de amprente, iar la interior o baterie de 3050 mAh. Ulefone Metal dispune şi de suport 4G LTE şi rulează Android 6.0 Marshmallow. Îl găsiţi aici la preţul de 119.99 dolari, iar la drept vorbind această versiune "gold" pare mai degrabă rose gold.