A devenit oarecum firesc ca telefoanele midrange de la Samsung să împrumute elemente de design şi funcţionalitate de la flagship-urile din anul anterior. E de ajuns să ne uităm la modelele Galaxy A şi Galaxy C de anul trecut şi vom vedea similitudini cu Galaxy S6. La fel şi modelele din acest an se inspiră de la Galaxy S7.
Samsung Galaxy A5 (2017) ar fi un Galaxy S7 Mini, dacă diagonală nu i-ar fi un pic mai mare. E mai degrabă un S7 Lite... Vine cu un panou din sticlă 3D în faţă şi unul în spate, între care se afla o solidă rama metalica. Panourile din sticla sunt curbate pe margini şi au protecţie Gorilla Glass. Terminalul este de această dată certificat IP68, fiind rezistent la apă şi praf.
Astfel, el poate fi scufundat în apă până la o adâncime de 1.5 metri, timp de până la 30 de minute. În privinţa dimensiunilor, povestea e familiară, cu o talie de 7.9 mm pentru acest model, adică fix cât S7. Cântăreşte 159 de grame, deci trage cantarul în jos cu 7 grame mai mult decât flagship-ul din 2016. Faţă de predecesor e cu 0.6 mm mai gros şi 4 grame mai greu.
Nu este un telefon alunecos, stă bine în mână şi butoanele au feedback excelent, mai ales cel Home fizic, care îmi aminteşte că mai există şi aşa ceva în ziua de azi, nu doar imitaţii de butoane Home. Utilizarea cu o singură mână e destul de OK şi designul e plăcut privirii. Varianta neagră pe care am testat-o a cam fost totuşi magnet de amprente şi grăsime.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- eMAG.roaflă prețul
- Cel.roaflă prețul
- Altex.roaflă prețul
- evoMAG.roaflă prețul
- Flanco.roaflă prețul
- Marketonline.roaflă prețul
- QuickMobile.roaflă prețul
- DigiMobil.roaflă prețul
- Orange.roaflă prețul
- Vodafone.roaflă prețul
- Telekom.roaflă prețul
- Compari.roaflă prețul